joi, aprilie 3, 2025
AcasăLocal BTAjutorul de înmormântare a fost majorat. Câţi bani vor primi botoşănenii îndoliaţi

Ajutorul de înmormântare a fost majorat. Câţi bani vor primi botoşănenii îndoliaţi

Ajutorul de înmormântare care se acordă urmașilor unei persoane care trece în nefiinţă a fost majorat. Astfel, ajutorul de deces trebuie să nu fie mai mic decât valoarea salariului mediu brut. Cuantumul acestuia se ridică la 6.789 de lei în 2023 pentru pensionari și persoanele asigurate. Pentru membrii de familie ai asiguratului ori pensionarului suma este de 3.395 de lei, conform stiripesurse.ro.

Beneficiar poate fi o singură persoană, care să aibă calitatea de soț supraviețuitor, copil, părinte, tutore, curator sau orice persoană care dovedește cu documente că a plătit cheltuielile de înmormântare. Banii se acordă în 3 zile lucrătoare de la depunerea cererii la  casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului, respectiv al unui membru de familie al acestuia sau la instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.

Persoana care se ocupă de înmormântare poate solicita serviciile unei firme de pompe funebre, se încheie un contract și se lasă talonul de pensie ori dovada asigurării iar societatea se ocupă de formalități, potrivit bugetul.ro.

Ce documente sunt necesare

Pentru acordarea ajutorului de înmormântare sunt necesare mai multe documente:

• cerere pentru acordarea ajutorului de deces ( anexa nr. 11);
• certificat de deces (original şi copie);
• act de identitate al solicitantului (original şi copie);
• acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
• dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
• act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
• adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
• adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
• dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, dupa caz.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...