sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTSuspect ridicat cu mascații, pentru cumpărături on-line cu cardul altei persoane

Suspect ridicat cu mascații, pentru cumpărături on-line cu cardul altei persoane

Vineri, pe 5 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința unui tânăr, din comuna Trușești, bănuit de comiterea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, în urma activităților desfășurate la locația vizată au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor patru telefoane mobile, un laptop, o unitate de calculator și mai multe înscrisuri.

„Din cercetărilor efectuate până în acest moment, a reieșit faptul că acesta, în perioada 9 octombrie -5 decembrie 2022, ar fi efectuat 65 de tranzacții în cuantum de aproximativ 50.000 de lei, către diferiți comercianți din mediul on-line, folosind datele cardului persoanei vătămate. În urma efectuării percheziției, tânărul a fost condus la sediul poliției în baza unui mandat de aducere”, au precizat reprezentanții IPJ Botoșani.

Pentru administrarea probatoriului s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Operațiuni Speciale Botoșani. Cercetărilor sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
10.5 °
67 %
0.2kmh
100 %
S
10 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...