sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTCopil căutat de mamă cu poliţia după ce s-a rătăcit în parc....

Copil căutat de mamă cu poliţia după ce s-a rătăcit în parc. A fost găsit de o botoşăneancă

O tânără din municipiul Botoșani a sunat, luni, la 112 pentru a sesiza faptul că nu-și găsește fetița de 9 ani. Aceasta a fost găsită de o femeie, care a fost răsplătită de poliţişti. 

Mama şi fiica se aflau împreună într-un parc, iar, la un moment dat, tânăra nu și-a mai găsit copilul.În timpul activităților desfășurate pentru localizarea minorei, Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență a fost aplat din nou, de o femeie care a relatat faptul că a găsit o fetiță, ce s-a pierdut de mama ei. Aceasta se afla la câteva străzi de parcul în care se afla mama, iar apelanta a declarat că i-a atras atenția faptul că fetița plângea și părea dezorientată. După câteva clipe de discuții, micuța a reușit să transmită polițiștilor din cadrul Dispeceratului 112, datele necesare identificării familiei.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani i-a adresat mulțumiri scrise doamnei Botezatu Anca, din municipiul Botoșani, cea care a ajutat la găsirea fetiței, mamă la rândul său,  pentru faptul că a dat dovadă de spirit civic și a ales să nu rămână nepăsătoare.

RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR ÎN CAZUL RĂTĂCIRII UNUI COPIL

Încercați să vorbiți cât mai mult cu copiii dumneavoastră despre posibilitatea de a va pierde unul de celalalt și construiți diverse scenarii și planuri de acțiune corespunzătoare. De exemplu, imaginați-vă că v-ați pierdut de micuț într-un magazin aglomerat. Spuneți-i că în acest caz “planul” e să se ducă de urgență la un angajat al magazinului sau la un agent de pază. Dacă vă aflați într-un parc, stabiliți-vă de la început un loc de întâlnire, în cazul rătăcirii copilului.

Asigurați-vă ca aveți permanent fotografii recente cu copiii dumneavoastră. În fiecare moment trebuie să cunoașteți semnalmentele exacte ale acestora.

Recomandări pentru copii:

  • Dacă ești abordat de o persoana care ți se pare suspectă, țipă și spune-i să stea departe de tine.
  • Învață cum te poți duce și întoarce în siguranță de la școală și unde poți găsi ajutor dacă este nevoie.
  • Nu te apropia și nu intra în mașină dacă cineva, oprește lângă tine și îți pune întrebări.
  • Învață adresa completă de acasă și numele părinților.
  • Învață cum să fii în siguranță pe internet: nu oferi date personale despre tine sau familia ta, cum ar fi vârsta, numărul de telefon, fotografii personale, adresa școlii unde înveți. Parolele sunt secrete și îți aparțin.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...