Conducerea Societății Eltrans a lansat un sondaj de opinie către botoșăneni pentru a le afla preferințele sau nemulțumirile, în vederea îmbunătățirii serviciului de transport public.
Eltrans doreşte să identifice gradul de satisfacţie al cetăţenilor cu privire la transportul public de persoane în municipiul Botoșani. În sondaj, cetățenii sunt întrebați de vârstă, ocupație, dar și ce mijloc de transport utilizează cel mai des, respectiv mașina, bicicleta sau transportul în comun. De asemenea, botoșănenii sunt întrebați cât de des apelează la transportul public și cât de mulțumiți sunt de condițiile din autobuze.
Totodată, călătorii sunt chestionați cu privire la nivelul costului unui bilet pentru transportul în comun utilizat la Botoșani.
Doritorii pot completa chestionarul aici.