După o întreagă telenovelă cu concursuri contestate şi manager demis de instanţă, Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani (TBC) are manager. La exact cinci luni după ce instanţa a decis că managerul Costel Lupaşcu ocupa funcţia nelegal, acesta a ajuns din nou la conducerea unităţii sanitare.
De această dată, totul conform criteriilor legale. Astfel, fostul manager al Spitalului TBC, Costel Lupașcu, se reîntoarce pe funcție după ce a fost admis la concursul care a avut loc în urmă cu o săptămână. Lupașcu a primit nota 9,91 la proiectul de management, fiind declarat admis, cu o notă chiar mai mare decât la primul concurs. „Îmi propun ca, împreună cu echipa medicală, să oferim servicii medicale de calitate, în condiții optime tuturor pacienților. Pentru că am reușit să menținem la un nivel ridicat standardele și procedurile ANMCS, vom continua procesul de modernizare a spitalului prin implementarea proiectelor europene pentru care am obținut finanțare”, a precizat managerul Costel Lupaşcu.
Inițial, și-a depus dosarul și Cristina Bahrin, membră PNL. Aceasta este cea care, prin instanță, l-a scos de pe post pe Costel Lupașcu, membru PSD, însă aceasta a absentat de la concurs. Nu înainte, însă, de a mai depune o contestaţie şi de această dată.
Postul de manager a fost scos la concurs după ce instanța a anulat, pe 25 noiembrie 2022, concursul câștigat de Costel Lupașcu.
Proces pierdut din cauza unei gafe
În luna martie a anului trecut Tribunalul din Botoşani a decis anularea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, desfăşurat în perioada 06.05-23.06.2021 şi reluarea acestuia. Decizia a fost, însă, contestată. Actualul manager nu a avut câştig de cauză. Motivul este, însă, unul hilar – contestația a fost depusă netimbrată.
“Solutia pe scurt: Anulează ca netimbrat recursul. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei”, se precizează pe portal.just.ro.
În aceste condiţii Costel Lupașcu a fost obligat să părăsească funcţia de manager.
Concurs de director câştigat în 2021
Costel Lupaşcu a fost numit la conducerea spitalului TBC în urma unui concurs încheiat în vara anului 2021. Atunci, contracandidata acestuia a fost chiar Cristina Bahrin, însă aceasta nu a reuşit să treacă de proba dosarelor. Aceasta a depus şi atunci o contestaţie, care a fost respinsă, însă, de comisia de concurs.
Costel Lupașcu a fost declarat atunci admis, cu nota finală 9.51, cu 40 de sutimi mai puţin decât în prezent.