spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTInstituţii închise de Paşte

Instituţii închise de Paşte

Majoritatea instituţiilor de stat sunt închise începând de vineri şi până luni. Medicina de urgenţă se pregăteşte, însă, de un nou val de pacienţi.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Unităţile de urgenţă, Ambulanţa şi SMURD vor lucra la foc continuu în aceste zile, mai ales că mare parte dintre medicii de familie nu vor fi la program, iar policlinicile vor fi închise până marţi. De asemenea, duminică majoritatea farmaciilor din judeţ vor fi închise. În prima zi de Paşti doar trei farmacii în Botoşani, două în Dorohoi şi una în Darabani vor avea program pentru pacienţi, iar luni vor avea program specific zilelor de duminică, adică până la ora 16.

Botoşănenii vor avea la dispoziţie centrele de permanenţă din judeţ, dar şi cel din municipiul Botoşani.

Recomandări făcute de medici

Ca în fiecare an, cadrele medicale se aşteaptă la o avalanşă de pacienţi în această perioadă. Mai ales că este vorba despre primul Paşti de după ieşirea din starea de alertă şi eliminarea tuturor restricţiilor.

„Ca în fiecare an recomandăm botoșănenilor să fie prudenți în perioada sărbătorilor de Paști. După un post de 40 de zile organismul are de suferit când revine la mâncarea obișnuită şi chiar mai grasă. Dacă se mănâncă în cantitate normală va fi bine. Unităţile de Primiri Urgențe de la Botoșani și Dorohoi vor fi în program normal 24 din 24. Personalul medical este pregătit, dar sperăm, totuși, să nu avem multe probleme medicale în aceste zile. Din punct de vedere al infrastructurii și al personalului activitatea este pregătită. Sperăm să facem față cu brio”, a precizat medicul primar în medicină de urgenţă Ramona Guraliuc, medicul şef al UPU-SMURD.

Autobuzele nu circulă în prima zi de Paşte

autobuzeAutobuzele Eltrans vor circula vineri, 14 aprilie, în intervalul orar 5:00 – 23:00, având program normal. Pe 15 aprilie, programul va fi între 6:15 şi 15:00, iar prima zi de Paște va fi zi liberă.

Pe 17 aprilie, în a doua zi de Paște, autobuzele vor circula în intervalul 9:00 – 17:00, iar marţi, 18 aprilie, în intervalul 5:00 – 20:00. Începând cu miercuri, 19 aprilie, se va reveni la programul normal.

Program adaptat la Urban Serv

Conducerea Urban Serv a stabilit programul pentru această perioadă. Astfel, pe 14 aprilie, muncitorii din cadrul Serviciului colectare/ transport deşeuri vor avea program normal. Cei din cadrul Serviciului salubrizare străzi (măturat manual şi mecanizat) vor avea program normal, de două schimburi.

Pe 15 aprilie, va fi program normal pentru colectare/ transport deşeuri, la fel ca cel de la salubrizare străzi (măturat manual şi colectare coşuri stradale), unde se va lucra după un program normal, în două schimburi.

În prima zi de Paște, cei din Serviciul colectare/transport deşeuri vor avea zi liberă, în timp ce la salubrizate străzi (măturat manual şi mecanizat) va fi program normal de lucru în două schimburi. În a doua zi de Paște, muncitorii din cadrul Serviciului colectare/ transport deşeuri vor avea program normal, iar la salubrizare străzi (măturat manual şi mecanizat) se va lucra cu program normal.

Pe 18 aprilie, va fi program normal la colectare/ transport deşeuri, iar la salubrizare străzi (măturat manual şi colectare coşuri stradale) se va lucra normal.

La sediul administrativ al societăţii, nu se va lucra în perioada 14 – 18 aprilie.

Caseriile Modern Calor închise în perioada sărbătorilor Pascale

Modern Calor Botoșani aduce la cunoștința clienților că, în perioada 14 -18 aprilie 2023, casieriile unității din strada Vârnav (lângă Școala nr. 7), din incinta Direcției de Taxe și Impozite Locale, precum și cea din incinta Uvertura Mall vor fi închise. Programul de lucru cu publicul va fi reluat miercuri, 19 aprilie.

Biroul Relații cu Publicul din Str. Vârnav (lângă Școala nr. 7) va fi închis de vineri, 14 aprilie, urmând ca acesta să-și reia activitatea de miercuri, 19 aprilie. Eventualele sesizări pot fi comunicate pe email la adresele: office@moderncalor.ro , relatii.clienti@moderncalor.ro .

În această perioadă facturile pentru energia termică pot fi plătite la bănci (în funcție de programul propriu al acestora), on-line, prin accesarea site-ului www.moderncalor.ro, secțiunea Clienți, PayPoint sau aplicația un-doi Centru de plăți.

Pentru urgențe de ordin tehnic, ce țin de funcționarea sistemului de furnizare a încălzirii și apei calde sunt disponibile numerele de telefon: 0231.537.100 – tasta 1 sau 0231.515.959 – tasta 1.

Sectoarele de producție și distribuție ale S.C. Modern Calor S.A., inclusiv formațiile de intervenție, vor funcționa însă, în toată perioada, cu program continuu pentru a le asigura clienților energie termică și apa caldă menajeră, transmite Biroul Marketing din cadrul Modern Calor Botoșani.

Program redus la Cazier şi Paşapoarte

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, Serviciul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar va fi asigurat și astăzi, pe 14 aprilie a.c. (Vinerea Mare) în intervalul ora 8 – 10, dar și pe 17 aprilie a.c. (a doua zi de Paște) în intervalul orar 10 – 12.

„Persoanele care se prezintă la ghișeu trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate, certificatul de cazier judiciar fiind eliberat pe loc”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. În schimb, în zilele de 15 și 16 aprilie ghișeul va fi închis.

Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor și Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte vor fi închise începând de astăzi și până pe 17 aprilie inclusiv, prima zi de activitate fiind marți, 18 aprilie a.c., când se va reveni la programul normal de lucru.

Program special la magazine

Hipermarketurile din oraş au şi ele program special. La Carrefour, joi şi vineri va fi deschis până la ora 23.00, sâmbătă între orele 07.00-19.00, iar duminică va fi închis. Începând de luni programul va reveni la normal, până la ora 22.

amenzi vineriLa Lidl, joi şi vineri va fi program normal, iar sâmbătă între orele 07.00-18.00. Pentru duminică şi luni conducerea magazinului a hotărât să dea liber angajaţilor, urmând ca de marţi programul să revină la normal.

La Kaufland vineri este deschis între orele 07.00-22.00, sâmbătă între orele 07.00-18.00, iar duminică magazinul va fi închis. Luni, magazinul va fi deschis între orele 09.00-18.00, iar de marţi programul va reveni la normal.

Magazinele Penny vor fi sâmbătă deschise până la ora 18, iar duminică vor fi închise. Programul va reveni la normal de marţi, când se vor putea face cumpărături între 07:00 şi 23:00.

Lanţul de magazine Ovisim îşi va servi clienţii până la ora 18:00, iar duminică va fi închis. Programul normal va fi reluat de marţi, când magazinele se vor închide la ora 21:00.

Magazinele Admir sunt deschise non-stop şi în zilele de Paşti.

Farmacia ROPHARMA din municipiul Botoșani, punct de lucru farmacia nr. 93 din strada Grivița nr. 1,  telefon 0734000662, are program permanent.

NUMERE DE PERMANENŢĂ:

– Ambulanţă, Poliţie, Pompieri: 112

DISPECERATE:

– E.ON Gaz: 0800.800.928

– E.ON Moldova: 0800.800.929

– Nova Apaserv: 0374.106.804

– Modern Calor: 0231.535.340 sau 0231.515.959

– Protecţia Consumatorilor: 0231.512.958

– Tudor CHIRIAC

– Robert PRISACARIU

– Sebastian GHEORGHIU

sgheorghiu@monitorulbt.ro

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
1.6 °
0.6 °
75 %
1.6kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...