Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital după un accident produs chiar de el.
Accidentul a avut loc în localitatea Ștefănești, vineri la amiază. Un tânăr de 21 de ani, din localitate, se afla la volanul unui autoturism marca BMW. La un moment dat, aproape de centrul localității, tânărul a pierdut controlul volanului, în urma unor manevre imprudente. Mașina a derapat și a lovit violent un cap de pod cu partea frontală. Tânărul aflat la volan a fost rănit, acesta fiind preluat de o ambulanță și transportat la spital cu traumatisme la o mână.
La fața locului a ajuns și un echipaj de poliție, care a declanșat o anchetă. “Se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
Mașina a fost atât de avariată, încât a fost nevoie de o autospecială SOS Savencu pentru ca aceasta să fie ridicată de la fața locului.