O bucătărie de vară din gospodăria unui localnic din localitatea Storești a fost distrusă în totalitate, în urma unui incendiu.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile. S-a întâmplat sâmbătă dimineață. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Aceștia au constatat că anexa ardea în totalitate, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casă, un grajd de animale și un adăpost de furaje.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit șapte pompieri, mai bine de două ore. Salvatorii au înlăturat și pericolul de explozie, din interior fiind scoasă o butelie.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, I.S.U. Botoșani recomandă:
– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
– nu lăsați ușa sobei deschisă;
– nu supraîncălziți soba;
– montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
– nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
– nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
– stingeți focul pe timpul nopții;
– nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.