În această după-amiază, în intervalul orar 12.00 – 15.00, producătorii agricoli botoșăneni vor protesta față de „problemele cauzate de autoritățile europene”.
Încă de dimineață, zeci de producători au venit cu tractoarele pentru a participa la acțiune.
Fermierii botoșăneni vor protesta față de liberalizarea comerțului cu produse agricole și agroalimentare din Ucraina. Protestul vizează şi încercările de impunere a unor măsuri de interzicere a exportului de animale vii către Orientul Mijlociu, dar și problemele generate de Strategiile de la Fermă la Furculiță, Biodiversitate, Pactul ecologic european, Regulamentul de utilizare sustenabilă a pesticidelor, amânarea legislației privind tehnicile de ameliorare modernă, încadrarea agriculturii alături de marii poluatori industriali, noile prevederi din Politica Agricolă Comună, Planul Național Strategic 2023-2027, „care generează dificultăți și condiţionalități pentru fermierii din România”.
200 de fermieri vor protesta
Acțiunea va fi organizată de Alianța pentru Agricultură și Cooperare, Asociația Moldoovis, Cooperativa Agricolă, Baza Siloz a Cereal Grup SA și Asociația de proprietari „Paltinul” din Păltiniș. Potrivit organizatorilor, cei 200 de fermieri care vor participa la acțiune vor veni cu tractoare agricole, remorci, mașini și camioane. Acestea se vor deplasa cu viteză redusă spre punctul de trecere a frontierei, iar odată ajunși acolo protestatarii vor bloca accesul spre frontieră încercând să atragă atenția asupra efectelor devastatoare care le au asupra fermierilor, sectorului agricol, populației și economiei naționale a României toate deciziile autorităților europene privind liberalizarea comerțului cu produse agricole și agroalimentare din Ucraina.