spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTPăcăliţi cu o funcţie nouă la Consiliul Judeţean

Păcăliţi cu o funcţie nouă la Consiliul Judeţean

„Monitorul de Botoşani” a continuat şi în acest an tradiţia publicării unui text păcăleală de 1 aprilie. În acest an, textul „Posturi noi la bugetari” a produs multă agitaţie în mediul online.

În articol se arăta că, un post nou de inspector de specialitate a fost înființat la Consiliul Județean. Atribuțiile persoanei care îl va ocupa sunt ceva mai neobișnuite. Astfel o va însoți de președinta Doina Federovici absolut peste tot ca să-i guste înainte mâncarea, în cazul în care aceasta ar vrea să guste ceva, dar și băutura, inclusiv apa.

Mulţi dintre cititorii noştri au prins gluma, însă au fost şi persoane care au sunat la redacţie pentru a ne întreba cum ar putea intra şi ei în cursa pentru ocuparea noii funcţii. Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean, nu a putut fi contactată.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
13.8 °
12.8 °
90 %
2.2kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...