În 1842, Vasile Iurașcu cumpără pe numele fiicei sale Raluca, căsătorită cu Gheorghe Eminovici, casele din vecinătatea Bisericii Uspenia, pentru a-i asigura o parte din banii de zestre. Tranzacția se făcuse cu epitropul Iordache Cheșcu, fratele răposatei Sultana Cheșcu, Iurașcu plătind pentru case 450 de galbeni (Gh. Ungureanu, „Eminescu în documente de familie”, București, Minerva, p. 264 și urm.; Augustin Z. N. Pop, „Contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu”, București, Editura Academiei, 1962, p. 170). Întrucât la Arhivele Statului Iași se descoperise dosarul prin care Soltana Cheșcu scotea, încă în 1839, la mezat, casa din Botoșani, dosar în care era, „între altele și însemnare de măsurătoarea locului” („36 stânjini față alăturea cu ulița, 19 stânjini partea despre locul sfinției Sale iconomului Ioan, 38 stînjini dosul locului și 4 stînjini 5 parmace capătul dispre tîrg”), iar dosarul cumpărării de către Raluca Eminovici a casei a fost pierdut, s-a considerat dintotdeauna că acestea ar reprezenta și dimensiunile terenului cumpărat de Iurașcu în 1842. Cunoscându-se că atunci când vinde casa din Botoșani „măsurările sunt aproape pe jumătate”, s-a crezut că „soții Eminovici, la nevoia de bani din acea vreme, vânduseră separat o parte din teren” (Ungureanu, p. 264).
În perioada respectivă, anunțurile de vânzare sau scoatere la mezat erau publicate de „Foaia sătească a Principatului Moldovei”. Lectura lor indică clar că locul de lângă Biserica Uspenia intră în posesia soților Eminovici în întinderea în care acesta va fi vândut, după cum se știe, în 1855 negustorului Iosăp Munteanu.
Într-adevăr, Soltana Cheșcu scoate, în 1839, la mezat, „casele cu locul lor” care îi aparțineau. „Foaia sătească a Principatului Moldovei” publica, în numărul 19 din 6 august 1939, următorul anunț:
„Judecătoria Ținutului Botoșenii
Iulie 3 anul 1839, No: 4947
Dii Soltana Cheșcu prin jalobă au cerut la acest Tribunal ca să i se vândă prin mezat casele cu locul lor ce le are în acest oraș, a căror mărime este: 36 stânjeni 2 palme față alăturea cu ulița, 19 stânjeni parte despre locul sf. Sale Iconomului Ioan, 38 stînj. 1 palmă dosul locului, 4 stînj. 5 palme capătul despre tîrg, fiind siguripsite prin toate formile pentru lipsurile zăstrii sale de la fostul ei bărbat răposat Neculai Damianovici, și după cercetările titlurilor proprietății, s-au dezvălit drept proprieta a Dsale jăluitoarii, deci se publicarisește în termen de 40 zile despre vânzare în mezat a arătatelor case, spre știința ahotnicilor mușterei, și a celor ce ar ave vre o pretenție, ca să le înfățoșeze la acest Tribunal” (p. 96).
Soltana Cheșcu nu-și poate vinde „casele cu locul lor”, însă vinde 4 stânjeni din terenul care îi aparținea, vecinului său, economului Ioan, aceasta reieșind din anunțul publicat în suplimentul la „Foaia sătească a Principatului Moldovei” din 3 septembrie 1939, numărul 23:
„Judecătoria ținutului Botoșenii. August 7 anul 1839, No: 5606
Dii Soltana Cheșcu prin particularnică alcătuire de veci, au vândut 4 stânjeni loc din trupul locului ce are în acest oraș, sf. sale Iconomului Ioan de la Biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului tot de aice în preț de 60 galbini, prin jaloba ce au dat acestui Tribunal au cerut de a se încredința zapisul vecinicii vânzări, urmat din partea sa către cumpărătoriu, care pe de o parte s-au încredințat vremelnicește pentru ne strămutarea alcătuirii ambelor părți, iar pe de altă parte se publicarisește în termin de 6 luni, spre știința pretendatorilor ce vor fi, ca să se înfățoșeze la această Judecătorie” (p. 122).
Un alt anunț, publicat în numărul 3 din 21 aprilie 1840 al „Foii sătești”, arată că Soltana Cheșcu vinde, în aprilie 1840, încă o parte din teren:
„April 4, No. 1423 și 1422 – Dei Soltana Cheșcu, din locul caselor ce au avut în acest tîrg, au vândut 18 stînj. față parte din jos, Dsale spițerului Iohan Binder cu preț 239 galbini blanc; un alt loc sterp tot de aice Dsale Țezar Scoto cu preț de 60 galbini” (p. 12).
Soltana Cheșcu încasase, prin urmare, din vânzarea unor părți din teren, 359 de galbini.
Ce a rămas după aceste vânzări, adică puțin mai mult de jumătate din acel loc, cu tot cu case, a cumpărat, în 1842, pentru suma de 450 de galbeni, Vasile Iurașcu pentru fiica sa, Raluca.
– Ala Sainenco
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”