În perioada 01-30 martie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat o acțiune pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale incidente sistemelor de securitate.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 57 de automate bancare pentru tranzacții cu numerar, care erau amplasate în afara unităților bancare.
Polițiștii specializați în sisteme de securitate au verificat modul în care sunt implementate cerințele prevăzute de lege privind securitatea obiectivelor, precum și timpul de reacție a prestatorilor de servicii de monitorizare și intervenție, în momentul declanșării subsistemului de efracție.
În urma verificărilor efectuate, la două dintre obiective, s-a constatat că prestatorii serviciilor de intervenție nu au respectat timpul de reacție, având întârzieri de peste 10 minute, motiv pentru care au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei.
De asemenea, a fost instruit personalul unităților verificate, cu privire la modul de alimentare sau retragere a numerarului din automate, pentru prevenirea unor evenimente negative.