Unitate şi speranţă. Acestea sunt principiile care i-au determinat pe o mână de ucraineni, stabiliţi temporar la Botoşani, să facă ceva pentru a le veni în sprijin copiilor din ţara lor, care au fost nevoiţi să-şi lase în urmă vieţile normale din cauza războiului care le macină patria.
Adaptarea la un mediu nou este extrem de grea pentru copiii care, peste noapte, s-au trezit în faţa unei schimbări atât de radicale. Odată ajunşi la adăpost micuţilor le este greu să meargă la şcoală din cauza barierei uriaşe de limbă şi din acelaşi motiv le este greu şi să-şi facă prieteni.
Conştientizând nevoia acută de socializare pe care o au copiii pentru a se putea adapta, un grup de ucraineni s-au coalizat şi, împreună, au cerut sprijinul unei fundaţii din Statele Unite, care avea la Botoşani o casă, unde a funcţionat în trecut un centru pentru copii.
Elizabeth, din Kansas şi Alexandru din Botoșani, nu au stat prea mult pe gânduri şi le-au oferit ajutor ucrainenilor, iar astfel, în inima municipiului a luat naştere o şcoală pentru copiii ucraineni, fondurile pentru funcţionarea acesteia fiind asigurate din bani de peste ocean.
Acest spaţiu este extrem de important pentru copii deoarece aici cu toţii vorbesc limba ucraineană.
Copiii afectaţi de ororile din Harkov
Micuţii care au ajuns la Botoşani vin din toate părţile Ucrainei – Odessa, Bucha, Kiev, dar şi zone din apropiere de Doneţk.
Olga şi Natja sunt două două fetiţe din regiunea Harkov, situată în apropiere de Doneţk. Aceasta este una dintre regiunile cele mai afectate de lupte crâncene. Copiii care vin din această zonă au suferit traume puternice în urma lucrurilor pe care le-au văzut şi auzit de la începerea războiului. Deşi acum sunt în siguranţă, unii au încă flashback-uri cu aceste orori. Cei care au trăit în apropiere de Rusia şi au văzut şi auzit războiul, încă îşi amintesc sunetele rachetelor.
Într-o astfel de situaţie sunt şi cele două fetiţe din Harkov. În majoritatea timpului stăteau retrase într-un colţ al camerei, atente mai degrabă la ecranul unui laptop decât la cei din jur. Cei care au grijă de copii spun că atunci când au ajuns în Botoşani, micuţele refuzau să comunice cu oamenii. Abia după două luni, cu suport psihologic, Olga, cea mică, a început să vorbească, iar după jumătate de an a început să interacţioneze şi cu ceilalţi copii. A ajutat-o foarte mult şi sprijinul pe care i-l oferea Natja, cele două fiind de nedespărţit. „Este foarte greu în astfel de cazuri. Fiecare copil vine cu percepţia lui despre acest război, cu traumele lui şi fiecare dintre ei are nevoie de toată atenţia noastră”, a spus unul dintre responsabilii casei în care vin copiii.
Toţi copiii care ajung la această şcoală primesc suport psihologic. În imobil a fost amenajat şi un cabinet unde micuţii stau de vorbă cu un psiholog, tot din Ucraina. „Când ajung într-un loc sigur toţi copiii sunt la pământ din punct de vedere emoţional. Scopul este de a-i ajuta să viseze din nou, să spere, să facă faţă eşecurilor, disperării, temerilor şi depresiei”, spune Irina, în vârstă de 64 de ani. Aceasta spune că îi ajută pe toţi ucrainenii care cer ajutor din punct de vedere al consilierii, dar „ţinta” ei principală sunt copiii. „Sunt psiholog de peste 40 de ani şi încerc să ajut copiii aflaţi în situaţii dificile. Când sunt atât de nesiguri pe ei, când nu pot face faţă stresului adus de acest război, care le-a dat lumea peste cap. Ceea ce fac eu este ca un fel de prim ajutor de ordin psihologic”, mai spune femeia.
Suport pentru educaţie
Copiii care ajung la şcoala ucrainenilor au parte de suport şi în ceea ce priveşte educaţia. Iar pentru ca cei mici să se simtă exact ca la o şcoală adevărată, în mansarda casei, adulţii ucraineni au amenajat o încăpere care arată la fel ca o sală de clasă unde copiii participă la cursuri. Aceştia sunt organizaţi în grupuri cu cei apropiaţi de vârstă şi învaţă împreună.„Avem clasele a V-a şi a VI-a la o masă, clasa a VII-a la o altă masă. La un alt birou avem clasa a III-a. Cel mai mic elev are şase ani şi cel mai mare 16. Cu toţii învaţă la un loc, dar separat, ca să spun aşa. Este un adult la fiecare masă, îi ajutăm la lecţii, dacă au cursuri online sau să îşi facă teme. Unii învaţă online, alţii fizic, alţii offline, din cauza crizei de electricitate de acasă, din Ucraina. Avem un profesor de matematică, informatică, engleză, avem o educatoare, avem un alt profesor pentru parte de teme. Copiii fac şcoală atât în format online, cât şi fizic, aici, cu cei de aici”, a spus Daniel.
Copiii au parte de doi profesori aici, unul pentru clasele mici şi unul pentru matematică, informatică şi engleză. De asemenea mai este un profesor care se ocupă de copiii care stau în centru şi după-amiaza.
Aceştia îi ajută atât pe copiii care fac ore în format fizic, cât şi pe cei care studiază online.
Oază de normalitate pentru adaptare
O altă cameră din Casa Americanilor a fost transformată în spaţiu de recreere pentru copii, unde cei mici se pot juca. „O sală am transformat-o într-un spaţiu de recreere pentru copii. După ce fac ore, sau chiar în pauze, vin aici şi fac un pic de mişcare. Se joacă, aleargă, râd, fac ce fac copii. Socializează între ei, ceea ce le lipsea foarte mult. Vin şi copiii altor ucraineni, care nu vin aici la şcoală”, a spus Daniel. Copii fac şi sport, iar unul dintre cele mai distractive momente este atunci când fac yoga împreună cu Daniel.
Micuţii ucraineni vin la „şcoală” de regulă dimineaţa la şapte şi pleacă la cinci după-amiaza, însă uneori stau şi mai târziu de atât.
Copiii ucraineni nu vin, însă, la Casa Americanilor doar pentru a învăţa ci şi pentru a interacţiona cu alţi micuţi de vârsta lor. Sonja, în vârstă 37 de ani, este stabilită de mai multe luni în Botoşani alături de mama sa şi cei doi copii de 10 şi 8 ani. „Ei fac cursuri online. Stăm într-un apartament în oraş şi am putut să le organizez copiilor într-o cameră un spaţiu pentru şcoala online. Dar după cursuri venim aici şi copiii socializează. Pentru ei este extrem de important. Să se joace în limba lor, să socializeze”, a spus Sonja.
Aceasta spune că limba este marea barieră pe care o întâmpină atât copiii, cât şi adulţii. Femeia spune că micuţii ucraineni vor să fie prieteni cu copiii români, dar bariera de limbă este extrem de greu de trecut.
În încercarea de a-şi face micuţii merg şi la activităţi extraşcolare la Palatul Copiilor, acolo unde fac tot timpul perechi cu copii români, tocmai pentru a se crea o legătură mai puternică şi pentru a-i ajuta să interacţioneze mai uşor în limba română. „În fiecare vineri copiii merg la Palatul Copiilor şi, împreună cu copii din Botoșani se uită la filme, se joacă, vorbesc în engleză, încearcă astfel să înveţe şi româna”, a spus Julia, care are şi rolul de educatoare în cadrul şcolii.
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Educația media – instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) – Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sprijinul UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția CJI și UNICEF
