Cătălina Ionela Achițeni din Havârna, județul Botoșani, a renunțat la visul de a fi avocat pentru a se face fermier la Ferma Cătălinei. La doar 25 de ani, tânăra vrea să ducă tradiția mai departe, ferma de familie existând din anul 1972.
Cu toate că de mică a visat să fie avocat, Cătălina a ales cu bună știință să activeze într-o lume a bărbaților și să fie excepția de la regulă. Tânăra s-a gândit că cea mai bună alegere este să se ocupe de ferma de animale a familiei din comuna Havârna, județul Botoșani.
5 decenii de existență
„Ferma Cătălinei există încă din 1972, este o afacere de familie, iar eu am dus tradiția mai departe, făcând ceea ce îmi place. Am crescut printre animale, sunt o pasiune pentru mine și iubesc ceea ce fac. Nu m-am văzut niciodată făcând altceva. Iubirea și gingășia animalelor îmi umplu sufletul de bucurie și, de asemenea, aceasta este și o afacere profitabilă. Dacă știi să le hrănești și să le crești corect. Nu este ușor să creezi planul de alimentație al unui animal, la noi a durat ceva timp până am descoperit ritmul de creștere a animalelor și cum să sporim lactația“, mărturisește tânăra botoșăneancă pentru Lumea Satului.
Familia Achițeni a pornit la drum cu 100 de oi și 10 vaci. În prezent efectivul este de 350 de oi Karakul, 100 de capre Anglo-nubiene și 40 de vaci Bălțate românești. „Am ales aceste rase din mai multe motive, de exemplu Karakul pentru că este rasa care se adaptează la condițiile din țara noastră, se exploatează pentru pielicele și producția de lapte. Bălțatele românești au un temperament liniștit și reprezintă 44% din totalul de bovine din România și produce în medie, anual, 3.000 litri de lapte cu 4% grăsime, iar caprele Anglo nubiene pentru că sunt căutate deoarece au producția de lapte ridicată și pot fi exploatate până la 10 ani“, spune Cătălina.
Piață de desfacere restrânsă. Concurență mare în zonă
Tânăra botoșăneancă mai spune că nu au făcut niciodată un calcul cu privire la investiția făcută în această afacere, costul fiind oricum unul destul de mare pentru că mereu apar cheltuieli neprevăzute. În schimb, a investit foarte mult timp, răbdare și dragoste. Cât mai multă cu putință.
„Consider că, pentru a reuși în orice domeniu, mai ales în unul în care faci ce îți placi, nu poți reuși fără perseverență, pasiune și încredere în propriile forțe. Au fost multe momente când poate îmi venea să renunț, dar atunci mi-am amintit de ce am început. Marea problemă în domeniu, din punctul meu de vedere, e forța de muncă, foarte greu de găsit. În lunile de iarnă laptele îl predăm unei firme din zonă, dar în perioada caldă facem produse lactate. Brânza, urda, le vindem în zonă. Nu avem o piață de desfacere prea mare deoarece concurenţa este mare în zonă. Primăvara alegem să dăm miei spre piaţa arabă, unde primim de obicei cel mai bun preț“, mai spune tânăra fermier.
Agricultura și zootehnia nu vor dispărea niciodată, indiferent de vremuri
Cătălina, când a decis să se axeze pe acest domeniu. A pornit de la ideea că agricultura și zootehnia sunt domenii de activitate care nu vor dispărea niciodată. „Ne-am ușurat munca investind în utilaje agricole și, având în vedere poziționarea fermei, care este în câmp, racordarea fermei la apa curentă și curent electric a fost cel mai necesar lucru care trebuia făcut de la început. Producția de pe terenurile pe care le deținem este folosită 80% pentru furajele animalelor. Furajele folosite în creșterea animalelor sunt cele voluminoase, fibroase, suculente și verzi, dar și însilozate, în special cele de porumb. Viața într-o fermă nu este ușoară, sunt multe lucruri care pot apărea pe parcurs și situații cărora e greu să le faci față”, adaugă tânăra botoșăneancă.
„Seceta îți poate da planurile peste cap, obținând culturi din care nu-ți scoți nici măcar investiția, dar să ai și profit. Primăvara, la fătarea oilor, trebuie să fii mereu prezent în cârd. Asta petru că oile tinere rar reușesc să dea naștere fără ajutor. Ca în orice domeniu, sunt plusuri și minusuri. Ideea e că, indiferent de situație, trebuie să fii mereu pe câmp, pentru că nu te poți baza pe nimeni.“
Mereu conectat cu natura
Planurile de viitor ale tinerei din Havârna constau în primul rând în a moderniza ferma Cătălinei, de a spori numărul de animale și a achiziționa teren.
„Mulți tineri fug de acest domeniu deoarece nu este unul în care stai la birou și ești mereu curat. Eu, de exemplu, muncesc cot la cot cu angajații și nu mă dau înapoi de la muncă. De asemenea, merg pe tractor la activitățile agricole să-l ajut pe tata și îmi place și asta. Sunt multifuncțională! Dar din punctul meu de vedere, este un domeniu profitabil și plăcut, ești mereu conectat cu natura. Aș îndruma cât mai mulți tineri să aibă curaj să cunoască domeniul și să profeseze. De aceea sunt studentă în anul 2, la fără frecvență, la Facultate de Agricultură din Iași, și până acum consider că am dobândit destule cunoștințe care să mă ajute în fermă, abia aștept să descopăr și lucrurile pe care le voi învăța și în ceilalți ani de studiu“, adaugă Cătălina.
În curând, agroturism la Ferma Cătălinei
Pe lângă planurile de dezvoltare, Cătălina și-ar dori ca mulți mai mulți oameni să cunoască cu adevărat viața la țară. Ce înseamnă și cum se trăiește o zi din viața unui fermier și să dezvolte o mică parte de agroturism. Oamenii să vină să viziteze ferma, să vadă animalele și să muncească împreună cu ei pentru a simți pe propria piele cât de mult efort trebuie într-o zi pentru a satisface nevoile animalelor.
„Nu știu dacă sunt cea mai potrivită pentru a da sfaturi, dar încerc. În primul rând, să faci mereu ce-ți place și să cauți locul unde te potrivești tu ca om, calitățile pe care le deții, să te încarci cu energie pozitivă înainte de a porni la drum deoarece poate întâlnești pe parcurs oameni sau situații care te vor descuraja, să fii plin de răbdare, să vezi animalele ca pe niște „ființe“ deoarece și acestea au nevoi speciale pentru a se dezvolta și, automat, pentru a-ți produce banii și, nu în ultimul rând e nevoie de mult curaj, să muncești și să dezvolți domeniul cât de mulți poți deoarece există posibilitatea de a accesa multe fonduri europene nerambursabile, apărând mereu oportunități noi“, a încheiat Cătălina Achițeni.