Expresia „a face curte cuiva”, echivalentă cu „a curta” este bine cunoscută, deopotrivă, femeilor și bărbaților, tinerilor și domnișoarelor. Mulți dintre noi am experimentat-o pe propria piele, fie făcând curte cuiva, de regulă de sex feminin, fie fiind curtată, cazul domnișoarelor și doamnelor, de către un tânăr sau un bărbat adult. O persoană care face curte alteia are o atitudine galantă, cochetă, față de aceasta, cu scopul, declarat mai mult sau mai puțin, de a o seduce. Puțini știu, însă, că înainte de a se aplica în domeniul romantic al dragostei, expresia a avut un sens mult mai larg. Ea a apărut în Franța secolului al XVI-lea, fiind în legătură directă cu obiceiul ca aristocrații să aibă acces, chiar să și doarmă, la curtea regelui. Odată ce aceștia au căpătat acest privilegiu au căutat să profite cât mai mult pe seama lui, pentru binele personal și al apropiaților, comportamentul lor în relația cu regele inspirând expresia ce dă titlul articolului. Acești nobili pomădați, purtând peruci sofisticate, ciorapi de mătase și pantofi cu toc constituiau curtea regală, cuvânt derivat din latinescul „curia”, desemnând o adunare de oameni. Sperând să obțină favorurile monarhului, ei căutau să fie în permanență în preajma sa, să-l flateze, „să-l curteze”, pentru a-i atrage atenția. Exista, la curtea regilor Franței, un întreg spectacol ceremonial menit să pună în evidență persoana monarhului, parte a acestui spectacol, recuzita umană, fiind furnizată de către acești aristocrați. Era o intensă competiție între ei pentru a fi cât mai aproape de rege, una dintre cele mai râvnite funcții, de către nobili, la curtea regală, fiind accea de a avea în grijă oala de noapte a regelui. Aceasta oferea posibilitatea unei întâlniri între patru ochi cu suveranul, putând fi speculată pentru a obține favoruri personale. Totul era un imens spectacol la curtea regală, de la trezitul și îmbrăcatul regelui până la ora târzie a culcării. Spectacolul, în timpul Regelui-Soare, Ludovic al XIV-lea, începea de la orele 7.30-8.00, cu ceremonialul trezirii regelui. Primul Valet al Camerei, unul dintre nobilii privilegiați dintre cei care „îi făceau curte” monarhului, se apropia de patul acestuia, rostind cuvintele: „- Maiestate, este vremea să vă treziți”, după care deschidea draperiile, aprindea focul, când era cazul și curăța de pe masă ceea ce rămăsese din cina precedentă. În tot acest timp, restul curtenilor aștepta în anticameră. Regele era șters pe corp cu șervețele parfumate, era piepătănat și bărbierit, o dată la două zile. Regele își alegea peruca pe care urma să o poarte în restul zilei, în timp ce medicii, apropiații și favoriții „Marilor Intrări” pătrundeau în cameră. După ce consuma o porție de bulion, regelui i se prezenta cămașa pe care s-o îmbrace, favoare rezervată, de regulă, Delfinului (moștenitorului tronului) sau, în lipsă, ducilor de Burgundia, Berry sau Orléans. La ora 10 începea defilarea regelui în cadrul căreia, la ieșirea acestuia din cameră, se formează o procesiune care îl va însoți către Sala Oglinzilor și Capelă. Aici sunt prezenți toți curtenii, unii putându-i adresa câteva cuvinte sau strecura o notă scrisă, regele răspunzându-le „- Voi vedea”. Întreaga zi decurge în acest mod, pentru ca după cină, care începe la orele 22.00 și după o scurtă întâlnire cu familia, mai ales cu copiii, să vină ora culcării, ceremonialul desfășurându-se de această dată în ordinea inversă a celui de la trezire. Ultima din ritual este ceremonia sfeșnicului, prin care un curtean desemnat de rege aprinde sfeșnicul și-l lasă la căpătâiul monarhului, toată curtea comentând această favoare regală și privilegiatul căuia i s-a făcut. După ce regele își spune rugăciunile, camera se golește și regele poate dormi. Urma o nouă zi… În timp, prin extensie, expresia „a face curte” a început să fie folosită dincolo de palatul regal, ori de câte ori o persoană încerca să atragă simpatia alteia. Din secolul al XVII-lea, expresia se reduce la relațiile dintre bărbat și femeie, primul încercând prin tot felul de galanterii să intre în grațiile femeii. Expresia a dat naștere și unor termeni specifici: curtenitor și curtoazie.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Ludovic al XVI-lea la Versailles, înconjurat de cei care îi fac curte, în așteptarea unor beneficii.
Tânăr făcându-i curte unei domnișoare. Gravură din 1875
