sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTCâmpuri în flăcări. Pompierii au intervenit în două incendii de vegetație

Câmpuri în flăcări. Pompierii au intervenit în două incendii de vegetație

În ultimele ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată izbucnite în comunele George Enescu și Albești.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), în satul Arborea (comuna George Enescu) au ars aproximativ șase hectare de stuf, iar focul a fost stins de pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din George Enescu.

Și în satul Tudor Vladimirescu (comuna Albești) au ars aproximativ cinci hectare de vegetație uscată. Au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești. Pompierii spun că în ambele situații cauza probabilă de producere a incendiilor a fost folosirea focului deschis în spații deschise.

„Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...