spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTBețivi și drogați scoși din trafic de polițiști. Doi tineri au fost...

Bețivi și drogați scoși din trafic de polițiști. Doi tineri au fost reținuți

Doi tineri au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi condus, pe rând, un autoturism, fără a deține permis și fiind sub influența alcoolului.

Cei doi, ambii în vârstă de 19 ani, din comuna Dângeni, sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu are drept de conducere.

Din cercetări, a reieșit faptul că unul dintre tineri, ar fi condus autoturismul fără a deține permis de conducere și fiind sub influența alcoolului, din localitatea de domiciliu, până în municipiul Botoșani, unde, la volanul acestuia a urcat al doilea tânăr, care de asemenea se afla sub influența alcoolului.

Mai mult decât atât, în momentul în care autoturismul respectiv a fost observat de polițiștii rutieri și s-a încercat oprirea acestuia, tânărul care se afla la volan în acel moment și-a continuat deplasarea și a pătruns pe trotuarul de pe marginea Bulevardului Mihai Eminescu, unde a rămas blocat.

Fiind testați cu aparatul etilotest, valorile rezultate, în cazul celor doi tineri, au fost de 0,91, respectiv 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.

Plimbare cu mașina sub influența substanțelor psihoactive

La data de 25 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprii pentru control, pe strada Mihail Kogălniceanu, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Stăuceni.

Întrucât tânărul avea un compoartament suspect a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța Benzodiazepines.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.1 ° C
17.2 °
15.5 °
62 %
0.5kmh
100 %
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...