Vineri, 24 martie, polițiștii botoșăneni marchează 201 ani de activitate în slujba cetățenilor.
Pentru celebrarea celor 201 ani de la atestarea documentară a Poliției Române, polițiștii botoșăneni au primit vizita copiilor entuziasmați să cunoască oamenii în uniformă, precum și tehnica și mijloacele de intervenție.
Ca în fiecare an, pe Pietonul Unirii sunt prezenți polițiști din cadrul Biroului Sigurantă Școlară, Compartimentului de Prevenire, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului pentru Protecția Animalelor, Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, împreună cu o parte din tehnica pe care o au în dotare și autospecialele de poliție.
De asemenea, câinele polițist, împreună cu cu conductorul său, oferă un „spectacol” de neuitat celor mici.