Un val de anchete a fost declanșat după cazul prezentat în exclusivitate în „Monitorul de Botoșani”. Un pacient octogenar a murit în condiţii greu de imaginat, după ce a fugit din salonul unde era internat fără ca nimeni să observe.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
„A fost înregistrat dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Urmează să se stabilească împrejurările în care a survenit decesul, iar in funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale”, a transmis agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
„Într-o clipă de neatenție pacientul a părăsit secția”
Despre acest caz, managerul Spitalului Județean, economista Doina Caba, spune că s-a ajuns la această tragedie dintr-o clipă de neatenție din partea personalului.
„Noi am aflat de ieri de incidentul înregistrat pe Secția Medicală I. Un pacient în vârstă de 86 de ani a început de pe la ora 2.00 să devină agitat psihomotoric. Personalul a discutat cu dumnealui, a încercat să-l liniștească. Au spus că într-o clipă de neatenție pacientul a părăsit secția. Nu am insistat foarte mult pe declarațiile personalului pentru că înainte de a discuta personal, conducerea a făcut o adresă către secție să ne prezinte firul evenimentelor desfășurate în acea noapte.
La prima discuție a zis că nu poate pentru că documentele din original, foaia de observație, erau la medicina legală pentru că imediat cum s-a constat decesul s-au demarat procedurile, a fost anunțată poliția, poliția a dat ordonanță către medicina legală, s-a pus necropsie”, a spus managerul Spitalului Județean, Doina Caba.
Imagini de pe camerele de supraveghere ridicate de poliţişti
Anchetatorii au ridicat și înregistrările de pe camerele de supraveghere din spital pentru a vedea exact traseul pacientului și ce a pățit înainte de a muri tragic.
„Ne pare rău de incident, ne pare rău pentru fiecare pacient care întâmpină astfel de probleme. Vom analiza și noi ce s-a întâmplat la nivelul secției.
Într-adevăr, mai multe evenimente cu pacienți agitați psihomotorii s-au întâmplat la nivelul spitalului județean, aproape în toate Secțiile. Anumiți pacienți care prezintă patologii și care mu pot fi transferați către psihiatrie, trebuie manageriați la nivelul secției și anumiți pacienți nu înțeleg anumite proceduri și devin mai agitati și atunci escaladează aceste evenimente”, a precizat Doina Caba.
Un aspect de care o parte dintre angajaţii spitalului aduc aminte este lipsa de personal. În dese rânduri aceştia au spus că în unele secţii, mai ales în tura de noapte, sunt prea puţini infirmieri şi asistenţi, raportat la numărul de pacienţi. Însă, economista Doina Caba spune că nu au probleme majore la acest capitol.
„Avem probleme, dar nu majore. La nivelul secției unde s-a întâmplat chiar avem personal pentru că secția este structurată pe trei moduri de tratare a pacienților. Avem saloane de suspecți, de pozitivi și de neopozitivi. Deci noi aici avem personal suficient având în vedere că se desfășoară pe mai multe zone im care personalul nu trebuie sa treacă din pozitivi în nepozitivi și să respecte traseul personalului”, a declarat Doina Caba.