Un polițist ucis în urmă cu mai bine de 18 ani, într-o comună din județ, a fost comemorat astăzi de polițiștii botoșăneni.
Pe 10 septembrie 2004, șeful Postului de poliție din comuna Răuseni, Constantin Macovei, a fost înjunghiat mortal, în timp ce se deplasa pe drumul public din localitate, de către o persoană care se eliberase de puțin timp din penitenciar. Ulterior, agentul-șef principal Constantin Macovei a fost avansat în grad, post-mortem, în gradul de subinspector de politie.
În cinstea și amintirea sa, a fost ridicat un monument în curtea Postului de Poliție din Răuseni.
Astăzi, la monumentul dedicat polițistului care și-a pierdut viața la doar 40 de ani, a avut loc o slujbă de comemorare, la care a participat conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu polițiști ai Poliției Municipiului Botoșani, ai Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, precum și foști polițiști, colegi ai acestuia la momentul tragediei.