Conceptul de ”job shadowing” face parte din noile modalități de apropiere a școlii de societatea reală în care tinerii intră după terminarea studiilor. Pentru a mai reduce din ruptura existentă între cele două medii experimentate de absolvenți, dascălii trebuie să se gândească la tot felul de colaborări între școală și societate.
Un astfel de exemplu este proiectul „Cariera între vis și realitate” derulat în urmă cu câteva zile la Colegiul Național ”A.T. Laurian” sub coordonarea profesoarei Roxana Asandului.
80 de elevi ai claselor a XI-a și a XII -a au experimentat, timp de o zi sau chiar două, statutul de angajat într-o instituție, urmărind ”din umbră” ce presupun profesiile la care se gândesc pentru propriul viitor. Au aflat, astfel, mai multe informații despre respectivele joburi chiar de la cei care le practică.
Peste zece parteneriate încheiate de colegiul botoșănean
Pentru derularea activităților, colegiul botoșănean a încheiat parteneriate cu 12 instituții publice și structuri private din Botoșani, printre acestea numărându-se Inspectoratul Județean de Poliție, Centrul Militar Județean, Primăria Municipiului Botoșani, dar și birouri de avocatură, structuri din domeniul horeca, din cel al consultanței pentru accesarea fondurilor europene, cabinete medicale stomatologice, farmacii, firme de IT, bănci, birouri de arhitectură sau unități din mass-media botoșăneană.
„În astfel de proiecte tinerii descoperă noi opțiuni de carieră”
Tinerii s-au declarat încântați de proiect pentru că au fost primiți cu toată deschiderea și au dat frâu liber curiozității pentru a înțelege mai bine meseriile, sarcinile, dar și abilitățile de care e nevoie pentru diferite profesii.
”În astfel de proiecte tinerii descoperă noi opțiuni de carieră, află etapele pe care trebuie să le parcurgă pentru a ajunge să profeseze o anumită meserie, dar și responsabilitatea şi rigoarea care sunt necesare și uneori sunt mai greu de sesizat din afară. Acestea sunt proiectele prin care programul ”școala altfel” își arată utilitatea” ,a declarat Ioan Onofrei, directorul Colegiului Național ”A.T. Laurian”, apreciind efortul tuturor celor implicați în acest fel de colaborări.
Impresiile elevilor
”Mi-a depășit așteptările, impresiile au fost foarte bune, atmosfera din companie pare foarte prietenoasă și am învățat idei generale despre cum se desfășoară o zi de lucru.”
”Experiența a fost peste așteptările mele. În ziua în care am participat la activitate mi-a schimbat gândirea despre locul de muncă din domeniul IT.”
”Angajații care s-au ocupat de noi erau membrii conducători ai afacerii și ne-au povestit despre responsabilitățile unui angajat, dar și despre propria lor experiență academică. Mă așteptam la o experiență mai practică, dar din cauza nevoii de confidențialitate acest lucru nu a fost posibil.”
„A fost o experiență utilă”
”A fost o zi în care am avut șansa de a avea contact direct cu piața muncii și de a afla munca grea din spatele unei afaceri. Tot ce pot spune e că am rămas impresionată de felul în care angajații au format o echipă unită și de modul în care relația lor avea efecte bune asupra clienților. Atmosferă plăcută, lecții învățate, oameni noi….a fost o experiență utilă.”
”Mă bucur că am avut ocazia să descopăr atât de multe lucruri pe care nu le știam despre armată.”
”A fost o zi productivă, m-am simțit bine, a fost o experiență interesantă, iar doamna doctor a fost foarte drăguță și primitoare.”
”A fost o experiență pe care aș repeta-o oricând, atât datorită informațiilor pe care le-am aflat, cât și datorită doamnei avocat, care ne-a răspuns cu drag și răbdare la fiecare întrebare. Am reușit să îmi fac o imagine mai clară asupra acestui domeniu, înțelegând mai bine ceea ce presupune.”
”Stând lângă jurnaliști am intrat în mai multe instituții, cunoscând mai multe medii în aceeași zi. Am fost cei mai șmecheri!”, sunt câteva dintre impresiile tinerilor laurieni participanți în proiect.
”Dorim să mulțumim instituțiilor, companiilor partenere pentru profesionalism, implicare și disponibilitate! Am fost realmente plăcut impresionată de deschiderea cu care am fost primiți. Dacă ar fi fost mai mulți elevi implicați ar fi fost la rândul lor ghidați și tratați cu aceeași atenție. Am înțeles că este loc pentru astfel de proiecte, că profesioniștii văd utilitatea unor astfel de colaborări, ceea ce e grozav”, a declarat profesoara care a coordonat întregul proiect.