Propunerea legislativă pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, inițiată și de deputatul Andrei Drancă a fost aprobată ieri de plenul Senatului, urmând să treacă, astfel, în dezbaterea Camerei Deputaților.
Dacă va fi aprobată și de cameră, modificarea legislativă va interzice ”păcănelele” ce acum sunt în apropierea școlilor, terenurilor de joacă, lângă unele instituții de cultură sau biserici.
În expunerea de motive a propunerii pentru care inițiatorii au cerut procedura de urgență, se arată că proiectul de lege a venit ca răspuns la creşterea numărului de persoane cu dependenţă de jocurile de noroc, în special în rândul minorilor. Deşi actul normativ pe care îl modifică actuala propunere interzice accesul minorilor în locaţiile specializate pentru desfăşurarea jocurilor de noroc, precum şi participarea acestora la orice tip de joc de noroc, realitatea societăţii româneşti arată că legislaţia în vigoare nu protejează această categorie prin măsuri eficace.
”Un prim pas în protecţia minorilor, am considerat că poate fi realizat prin excluderea din câmpul acestora de activitate a operatorilor de jocuri de noroc. Copiii şi tinerii îşi desfăşoară activităţile de zi cu zi în unităţile de învăţământ și terenurile de joacă, însă nu doar în incinte ci și în proximitatea acestora. Aceeași rațiune pentru care ”păcănelele” sunt interzise în incinte trebuie folosită pentru extinderea spațiului în care copiii să nu vadă aceste jocuri.”, a declarat deputatul Andrei Drancă.
Conform textului propus în plenul Senatului pe 13 martie, ”spaţiul propus nu este situat în incinta sau în proximitatea de 300 de metri a unui aşezământ de învăţământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, unor locuri de joacă pentru copii, unor aşezăminte de cultură, sănătate, cu caracter social, de culte religioase şi altele asemenea, sau în perimetrul delimitat destinat acestora.”
Deputatul Andrei Drancă a avut și o serie de întâlniri cu entități implicate în combaterea flagelului dependenței de jocurile de noroc. Astfel, în septembrie 2022 deputatul a participat la Convenția Națională a Jucătorilor Anonimi din România. ”Am ascultat povești cutremurătoare despre oameni în toată firea ale căror vieți au fost distruse, maturi ajunși în prag de suicid, dar și despre recuperări incredibile și reveniri la viața normală. Cu respect față de acești luptători susțin cu tărie că trebuie să ne protejăm copiii de un astfel de flagel. Astfel de bătălii sunt foarte greu de dat pentru cei mici. Dependența de jocurile de noroc este o boală progresivă care nu poate fi vindecată, dar poate fi ținută sub control. Protejându-i pe copii putem însă, să o evităm”, a explicat deputatul.
La dezbaterile din Senat, deputata USR Diana Stoica a prezentat o imagine dramatică a situației: 4 aparate tip ”păcănele” la mia de locuitori, 1 milion de români care pariază constant și peste 25% dintre elevii de 16 ani au participat la jocuri de noroc pe bani.
„Votul de astăzi împotriva jocurilor de noroc este un semnal de normalitate și o dovadă că proiectele bune ne pot uni pe toți. Au fost adoptate și amendamente ale colegilor de la alte partide, totul pentru ca legea să fie funcțională și completă. Presiunea publică a contat foarte mult și sperăm să continue pentru că urmează votul decisiv la Camera Deputaților”, a afirmat și deputatul USR Filip Havârneanu.