spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTZeci de intervenții ale jandarmilor. Ce riscă cei care sună nejustificat la...

Zeci de intervenții ale jandarmilor. Ce riscă cei care sună nejustificat la 112

La finalul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani a intensificat misiunile executate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, fiind desfășurate atât acțiuni punctuale specifice, cât și acțiuni în cooperare cu efective de poliție, în sistem integrat.

Jandarmii botoșăneni au aplicat aproximativ 50 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, care au însumat amenzi în valoare totală de peste 11.000 de lei. În același interval de timp, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de deținere de droguri și au acordat sprijin la constatarea a trei infracțiuni în cadrul echipajelor mixte polițist-jandarm (furt, tâlhărie, distrugere).

De asemenea, au fost luate măsuri legale și împotriva persoanelor care fumau în spații publice închise sau în cazul celor care au alertat nejustificat autoritățile prin apelarea numărului unic de urgență 112. „Aducem la cunoștința cetățenilor că alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2000 de lei la 4000 de lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activități în folosul comunității. Săvârșirea din nou a contravenției în interval de un an de la aplicarea primei sancțiuni dublează valoarea minimă și maximă a amenzii, precum și numărul de ore de activități prestate”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii au acționat pentru protejarea resurselor acvatice vii, împreună cu lucrători din cadrul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, dar și pentru verificarea respectării legislației silvice și circulației materialului lemnos, în cooperare cu reprezentanții Direcției Silvice Botoșani.

„Efectivele de ordine publică au intervenit în mod operativ și la cele 26 de solicitări primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în cadrul echipajelor mixte polițist-jandarm, fiind luate măsurile necesare potrivit competențelor legale pentru soluționarea sesizărilor primite de la cetățeni”, a adăugat Dan Izotov.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
15.6 ° C
15.6 °
15 °
61 %
4kmh
20 %
vin
16 °
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...