Eugenia Frangolea este mai puțin cunoscută, aproape necunoscută, sau care chiar ar fi fost uitată dacă soarta nu i-ar fi rezervat un loc anume în viețile altor oameni. Ea nu este un personaj central în marea istorie secolului XIX, este unul episodic – dacă putem spune așa – în viața altor oameni ale căror nume au trecut veacul: Mihai Eminescu, Veronica Micle, Samson Bodnărescu, ca să ne oprim doar la trei, fie și de importanță diferită în cultura română.
Puținele referințe la Eugenia Frangolea-Bodnărescu nu permit decât reconstituirea parțială a portretului ei. Petre V. Haneș o cunoscuse în anii 1932-33, când Eugenia Frangolea îi pusese la dispoziție scrisori semnate de M. Eminescu, Petre Carp, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Miron Pompiliu, Gh. Hurmuzachi, Veronica Micle, precum și „manuscriptul unei piese de teatru în trei acte «Devotamentul», compusă de Eugenia Frangolea” și corectată de Eminescu. Corespondența aceasta conturează cercul din care făcea parte Eugenia Fragolea. Într-o comunicare ținută în Societatea „Prietenii Istoriei Literare” (publicată apoi în revista Societății), Petre V. Haneș comentează corectura făcută de Eminescu, însoțind expunerea cu – ceea ce putem numi – o scurtă notă biografică:
„Anul trecut (1935 – n.n.) s’a stins din vieață în București (Strada Progresului) Eugenia Bodnărescu, născută Frangolea la 1853. Fusese soția lui Samson Bodnărescu, poet, membru al Societății Junimea, pe când aceasta își avea activitatea în Iași, și colaborator al revistei «Convorbiri Literare»” (Petre V. Haneș, „Un manuscript corectat de M. Eminescu”, în „Preocupări Literare”, nr. 1, 1 ianuarie, 1936, p. 13).
Pe Samson Bodnărescu – bun prieten cu Eminescu, pe care îl cunoștea încă din perioada studiilor la Cernăuți – Eugenia Frangolea îl cunoscuse în Germania, unde se afla pentru studii cu o bursă de stat de doi ani, la Institutul pedagogic din Gotha, pentru perfecționare în științe pedagogice. Bursa o obținuse prin susținerea lui Ștefan Micle, soțul Veronicăi Micle, cu care a întreținut o corespondență regulată din Germania în virtutea unei relații de prietenie încă din timpul când erau colege apropiate la Școala Centrală din Iași. Era pe timpul ministeriatului T. Maiorescu la Instrucțiunea Publică. Deci și Maiorescu ar fi avut o contribuție la trimiterea la studii a Eugeniei Frangolea.
Însemnările de lucru ale lui Eminescu de pe când era inspector școlar în județele Iași și Vaslui – informația se referă la Iași, fiind datată iulie-august 1875 – rețin însă numele Eugeniei Frangolea și al fratelui ei, adăugând un plus de informație la ceea ce se știa până acum:
„Ș.d.f. din Podul-Lung. Local umed. A se trece ca directoară
d-na Dospinescu – iar d-ra Frangolea se va trimite în străinătate,
Frangolea junior la cl. I și II.” (M. Eminescu, „Opere.” Vol. XVI, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1989, p.415).
Propunerea deci vine dinspre Eminescu, susținută fiind apoi de Ștefan Micle, prieten de familie cu Frangolea. Augustin Z.N.Pop nota în privința relațiilor lor: „Bătrânul Gheorghe Frangolea (originar din Ianina, de unde fugise cu oameni și catâri pe vremea lui Ali Pașa), soția lui și Katty, fata mai mică, vizitau familia Micle, aducându-i adesea vești și atenții de la Eugenia Frangolea, scrisori și fotografii” („Corespondență. Veronica Micle”, prefață Augustin Z. N. Pop, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p. 32). Cu Veronica Micle Eugenia Frangolea va întreține o corespondență lungă în perioada studiilor, dar și după revenirea de la studii – parte din aceste scrisori (11) – ale Veronicăi Micle către Eugenia Frangolea sunt publicate în volumul „Corespondență. Veronica Micle. Scrisorile Eugeniei Frangolea – scrie Augustin Z.N.Pop – s-au irosit odată cu arhiva privată a poetei („Corespondență. Veronica Micle”, p. 44). Întregirea acestei corespondențe ar oferi sau ar preciza date biografice ale personalităților vizate în corespondența lor.
Pe la 1876, după ce Eugenia Frangolea revenise de la studii în țară, Titu Maiorescu îi trecea numele într-o listă „de oameni de care ar putea dispune – o importantă falangă pentru mai târziu” – cum o numea el -,considerându-o: „cam greacă spinoasă, dar tot de întrebuințat” (Maiorescu I 1937: 264); în dreptul lui Samson Bodnărescu, în aceeași listă, Maiorescu nota: „bun director de școală normală, moale” (T. Maiorescu, „Însemnări zilnice”, Vol. I: 1855-1880, București, Editura Librăriei Socec, 1937, p. 263). Eminescu o caracteriza, în nota despre nunta ei cu Samson Bodnărescu, care se întâmpla pe 10 aprilie 1877, drept „una din cele mai inteligente institutoare din orașul Iași”.
De la București, Titu Maiorescu, deși nu amintește, cum o făcea, de obicei, în „Însemnări zilnice”, le trimite, prin tatăl Eugeniei Fragolea, cu câteva zile mai târziu o telegramă: „Vă rog să primiți împreună cu junii cununați cele mai sincere felicitări. Maiorescu”
După numirea lui Samson Bodnărescu în funcția de director al Institutului „Anastasie Bașotă”, inaugurat pe 18 februarie 1879, Eugenia Bodnărescu și-a urmat soțul la Pomârla, ajutându-l și „îmbărbătându-l în clipele grele sau de șovăială, ce des se iveau în prima perioadă a existenții liceului”.
Aici i-au crescut pe cei cinci copii ai lor – Maria, Elena, Turel, Aristo și Ramir -, care au trăit „dea valma cu cei vr-o 80 de elevi de atunci ai liceului, ca niște adevărați frați” („Clipe de amintire închinate lui Samson Bodnărescu cu ocazia comemorării a 25 de ani de la moartea sa”, Iași, Tip. „H. Goldner”, 1927, p. 22).
La Pomârla, după cum se știe bine, familia Bodnărescu era vizitată de Eminescu, Slavici, Creangă, Scipione Bădescu, Miron Pompiliu, prieteni foarte apropiați lor, dar și de alți junimiști (unii dintre ei făceau parte din epitropia Institutului Bașotă, care a fost construit și funcționa din moștenirea pe care o lăsase cunoscutul filantrop Anastasie Bașotă). „O tradiție de familie – ne spune A.Z.N. Pop – păstrează detaliul că la un An Nou, care după scrutările istoriei literare nu poate fi decât 1 ianuarie 1880, Creangă vizitând pe Bodnărești, sosiți de la Pomârla la Iași cu primii lor născuți, le-a făcut surpriza dedicând Eugeniei Bodnărescu „Capra cu trei iezi”, după o lectură expresivă chiar a remarcabilului scriitor” („Corespondență. Veronica Micle”, p. 34).
Eugenia Frangolea își însoțește deci soțul la Pomârla și îi va fi alături până la sfârșitul vieții. Deși cu studii finalizate la Gotha și cu o experiența la școala de fete din Iași, numele ei nu figurează printre profesorii Institutului Bașotă, care se mai păstrează și azi în Muzeul organizat de preotul din sat Niță. Și deși se știe bine că a și scris – piese de teatru, dar și poezii – scrierile sale, poate semnate cu pseudonim, încă nu au putut fi identificate. Viitorul însă, sperăm, ne poate rezerva și aici o surpriză.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
