Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 16 februarie 2023, un tânăr, din municipiul Botoșani, în timp ce se afla pe Calea Națională, din aceeași localitate, prin folosirea violenței, i-ar fi sustras unui bărbat, borseta.
Inițial, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior față de acesta fiind dispusă arestarea preventivă, iar în luna martie a.c., dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet competentă, cu propunere de trimitere îm judecată a persoanei bănuită de comiterea faptei.