sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTRazie de proporții în cartierele rău famate ale municipiului. Forțele de ordine...

Razie de proporții în cartierele rău famate ale municipiului. Forțele de ordine au descins între scandalagii

Acțiune de proporții organizată de autorități împotriva celor certați cu legea. S-a întâmplat marți, pe 7 martie 2023, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale și cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, Direcției de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și reprezentanți ai societății Locativa S.A. Au descins în zona Parcul Tineretului, Centrul Vechi, zona străzii Adrian Adamiu, ANL Cișmea și Piața Centrală.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, razia a urmărit prevenirea și combaterea fenomenului infracțional. „Scopul activităților a fost acela de a impune un climat de ordine și siguranță publică în zonele respective și de a informa cetățenii cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 300 de persoane, iar peste 100 dintre acestea au fost avertizate cu privire la modul de comportament. Totodată, au fost controlate 26 de societăți comerciale și peste 140 de imobile aparținând societății Locativa S.A., iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.500 de lei.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
4.6 °
3.9 °
97 %
0.5kmh
100 %
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...