miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTZeci de amenzi aplicate de polițiștii locali

Zeci de amenzi aplicate de polițiștii locali

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte, în ultimele două săptămâni ale lunii februarie au desfășurat o serie de acțiuni pe durata îndeplinirii atribuțiilor de serviciu în Piața Centrală și Piața Viilor.

Astfel, polițiștii locali au sancționat contravențional opt conducători auto, cu amendă în cuantum total de 800 lei, pentru că efectuau activități de aprovizionare în afara orelor de program, fără a deține „Permisul de liberă trecere” emis de operator.

De asemenea, au depistat în timp ce fumau șapte persoane în Piaţa Centrală – Hala de legume și Hala de lactate, fapt pentru care polițiștii locali au dispus sancționarea acestora.

Patru persoane care comercializau produse textile second-hand pe căile de acces din Piața Centrală au fost sancționate de polițiștii locali. În acest caz au fost aplicate amenzi în cuantum total de 700 de lei. Polițiștii locali au depistat o persoană care a amplasat cutii din carton pe calea de acces incomodând circulația pietonilor, fapt pentru care au aplicat o sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 200 lei.

Totodată, misiuni au mai fost desfășurate pentru respectarea sectorizării și evitarea vânzării produselor agricole sau lactate direct de pe paviment/trotuare, pentru respectarea obligației comercianților de a completa carnetul de comercializare sau a afișării corespunzătoare a prețurilor produselor comercializate. În aceste situații comercianții au fost avertizați verbal și îndrumați spre administrația pieței pentru comercializarea produselor în incinta pieței.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.1 ° C
6.6 °
5.5 °
56 %
0.9kmh
100 %
mie
6 °
J
5 °
vin
5 °
S
7 °
D
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...