spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTPompierii voluntari, angrenați în acțiunile derulate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”

Pompierii voluntari, angrenați în acțiunile derulate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”

Sub sloganul „Împreună, mai pregătiți” și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din județul Botoșani au desfășurat, în ultimele șase zile, activități de informare și educare preventivă. Pompierii voluntari din Havârna, Șendriceni, Adășeni, Hilișeu-Horia, Dângeni, Suharău, Viișoara, Corni, Gorbănești, Copălău, Coțușca, Nicșeni, Vârfu Câmpului, Ștefănești și Românești au derulat acțiuni de informare cu privire la măsurile ce trebuie adoptate pentru a fi protejați în caz de cutremur sau în alte situații de urgență cum ar fi incendiile sau inundațiile, în școli. Deoarece copiii învață cel mai rapid prin exercițiu, aceștia au fost angrenați și în simulări în caz de cutremur sau incendiu. Totodată, pe 27 și 28 februarie, a.c., Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Vlădeni a organizat „Ziua Porților Deschise”, eveniment la care au participat elevii care învață la școlile din comună.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

„Elevii Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” și ai Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani au fost interesați să vadă cum este amenajat și dotat un adăpost de protecție civilă. Acesta a fost motivul pentru care au vizitat punctul de comandă folosit în caz de dezastre, amenajat la sediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Botoșani. Copiilor li s-a explicat ce trebuie să facă în cazul producerii unui cutremur și care este semnificația semnalelor de alarmare a populației. Mâine, vor trece pragul SVSU Botoșani și elevii Școlii Gimnaziale nr. 17 din municipiu”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

În cadrul acțiunilor, și pompierii voluntari din Dângeni, Havârna, Corni, Vlădeni, Ștefănești, Nicșeni, Sulița, Adășeni, Flămânzi au desfășurat și activități de informare în locurile agglomerate, distribuind cetățenilor pliante din cadrul campaniilor naționale “R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale”, “Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, “Nu tremur la cutremur”, și „Un cămin sigur pentru copilul tău”. În celelelate orașe și comune din județ, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au organizat puncte de informare preventivă, cu tematică de protecție civilă.

Și pompierii militari au continuat, astăzi, activitățile dedicate sărbătoririi „Săptămânii Protecției Civile”. Din nou, subunitățile ISU din Botoșani, Dorohoi și Săveni au fost luate cu asalt de sute de copii. De la grădiniță și până la liceu, aceștia au petrecut câteva ore alături de salvatori. Însoțiți de cadrele didactice, părinți sau bunici, copiii au vizitat toate atelierele amenajate, fiind dornici să afle cât mai multe informații despre activitatea pompierilor. Astfel, ei au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite de pompieri în misiunile operative și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență. Aceștia au îmbrăcat haina de pompier, au urcat în autospecialele de intervenţie, iar cei mai îndrăzneți au testat presiunea furtunelor ca și când ar fi stins un incendiu. Pe rând, copiii au vizitat atelierul de acordare a primului ajutor. La Detașamentul de Pompieri Botoșani, alpiniștii au executat mai multe exerciții de salvare de la înălțime, fiind, de departe, cele mai interesante momente. Cei mai curajoși dintre copii au experimentat rolul de salvator de înălțime. Specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire și Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților le-au prezentat tuturor celor prezenți sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situație de urgență, fie că este vorba despre incendiu, inundație și cutremur. Pirotehnicienii au ajuns și ei astăzi, în Piața din orașul Săveni, și le-au explicat cetățenilor ce trebuie să facă dacă descoperă muniție rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate. Mâine, între orele 10:00 – 12:00, vor fi prezenți în Piața Primăriei din municipiul Dorohoi.

Sub sloganul „Împreună mai pregătiți”, până pe data de 04 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura acțiuni de informare și educare preventivă în mai multe localități. Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
5.7kmh
100 %
vin
1 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...