spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTMEMORIALUL IPOTEȘTI: În vecinătatea Ipoteștilor: Cătămărăști

MEMORIALUL IPOTEȘTI: În vecinătatea Ipoteștilor: Cătămărăști

În 1895, când apărea „Dicționarul geografic al Botoșanilor”, Cătămărăști, satul din „partea de Sud-Est a comunei Cucoreni, pl. Târgu” avea „o suprafață de 1317 hectare și o populație de 152 familii sau 530 suflete și cu 157 contribuabili”. Școala mixtă din localitate, cu un învățător și 22 de școlari era întreținută de județ.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

„Pe moșie se afla pădure cu întindere de 286 hect., un iaz, 2 mori de apă și 3 cârciume” (C. Nădejde, I. Țuțu, „Dicționar geografic al Botoșanilor”, Tipografia și Fonderia de Litere Thoma Basillescu, 1895, p. 74). Aceleași date le regăsim și în „Marele Dicționar Geografic al României”, apărut în 1899 (autori: G.I. Lahovari, C.I. Brătianu, G.G. Tocilescu, Volumul II, București, Stab. Grafic J.V. Socecu, p. 300). Moșia, „în întinderea de una-mie-o sută-șasă-ḓeci-și-două fălci”, îi aparținea lui Constantin Șuțu, care o adjudecase pe 20 octombrie 1861 „în preț de doa-ḓeci-și-patru-mii galbini nr. 24000”, după cum este consemnat în „Actu de Vecinică Vânzare”, păstrat astăzi în Fondul Documentar Ipotești (a se vedea: https://www.monitorulbt.ro/local/2020/07/11/din- patrimoniul-memorialului-ipotesti-actu-de-vecinica-vanzare-a-catamarastilor/).

Tranzacția se făcuse între Constantin Șuțu și Alexandru Beldiman, soțul Smarandei Callimachi. Moșia aparținuse Smarandei Callimachi, în urma împărțelii pe care o făcuse cu fratele său, Teodor Callimachi, acestuia din urmă revenindu-i moșia Stâncești. În proprietatea familiei Callimachi moșia se afla de pe la 1767: A.D. Xenopol semnalează existența unei cărți „di la Grigore Ioan Callimachi Voevod pentru împreunare moșii Stâncesti dispre Cătămărești” (A.D. Xenopol, „Istoria și genealogia casei Callimachi”, București, Tipografia Curții Regale, 1897, p. 280)

Între data intrării moșiei în proprietatea lui Constantin Șuțu (20 octombrie 1861) și
prima consemnare a localității și a proprietarului acesteia, boierul Cupcici (15 iunie 1431),
într-o perioadă de aproape 400 de ani, galeria numelor legate de Cătămărăști înscrie
proprietari și arendași, locuitori și vecini, unii mai cunoscuți și alții de la care a rămas doar
numele.

Prima consemnare a Cătămărăștilor o reține M. Costăchescu în contextul enumerării
mai multor localități cu numele Șerbești/Șerbăuți. O localitate cu acest nume din județul
Botoșani, i-a aparținut boierului Cupcici (amintit mai sus), „adevărată slugă și boier al nostru, credinciosul pan”, „care a slujit cu dreaptă și credincioasă slujbă”, după cum stă scris într-o „carte” de pe vremea lui Alexandru cel Bun, care îi întărea proprietățile (M. Costăchescu, „Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare”, Vol. I, Iași, Viața Românească, 1931, p. 318). Pe 15 iunie 1431, boierul Cupcici dă la schimb Șerbăuțiul boierului Catamar (M. Costăchescu, p. 11), primind în loc Cătămărăștii. Deși chiar M. Costăchescu pune la îndoială geografia localității, contrazicându-se pe alocuri, studiile ulterioare vor raporta evenimentul la Cătămărăștii de azi, sat din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, explicându-i astfel și denumirea: „de la numele boierului Catamare (menționat la 1431, când Alexandru cel Bun îi întărește vornicului Cupcici s. Catamarevți, „care i-a schimbat cu Catamare pentru Șerbăuți”) (Tezaurul toponimic al României: Moldova, Vol. 2: Mic dicționar toponimic (structural și etimologic). Partea 1: Toponime personale, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, p. 78).
De la boierul Catamar și vornicul Cupcici la Smaranda Callimachi și Constantin Șuțu,
care fuseseră proprietari ai întregii moșii, Cătămărăștii au fost împărțiți în diverse feluri. Deși divizări și împărțiri ale moșiei au existat, probabil, și anterior, prima împărțire documentată apare pe la 1667, când un „Ștefan ficior lui Simion Bugăi” – căzut „la mare lipsă și sărăcie”, pentru că fusese prădat de leși și tătari, și ajungând „om de perire” – este respins de nepotul de soră Toder Corfos (probabil, același cu Horhoz) și e nevoit să se retragă la nepotul de văr „Gheorghii biv Armaș, sin Pavol Jicniceriul (…) în țara munteniască”. Acest Ștefan împarte, probabil partea sa de moșie (o parte îi aparținea lui Toader Cofos/Horhos), între nepotul său de văr Gheorghii biv Armaș și sora Anița – căsătorită cu Vasile Horhos (părinții lui Toader Cofos/Horhos).

De aici și până în 1746 când se face delimitarea între părțile moșiei, apar diverse nume de proprietari care dețin o parte sau mai multe părți de moșie, cumpărate sau moștenite. Astfel: Iorga Vameșul, Gigătul și „alții ai lor” au o parte de moșie; sora lui Gheorghe Ciudin Stolnicul deține partea de moșie primită de la acesta și partea de moșie care fusese proprietatea Aniței Meiculesei; o parte de moșie îi aparține lui Gavril Gherghel, primită
de la unchiul său, Gheorghe Ciudin. Gheorghe Ciudin Stolnicul nu era altcineva decât fiul lui Pavel Albotă Jitnicerul, care îl îngrijise pe „Ștefan ficior lui Simion Bugăi”.
Sora lui Pavel Albotă, Teodosia, deținea și ea o parte din moșie, din care au fost
vândute două părți Pancului Pitar (de către Beldiman și Negură), o parte – Iorgăi Vameșul (de către Ionașco, fiul lui Ilie Mustață); o parte a rămas lui Solomon, feciorul lui Cordați.
Ar mai fi fost o a șasea parte, cumpărată de Gheroghii Ciudin de la Andreica din
Merești (a se vedea: N. Iorga, „Studii și documente cu privire la istoria romînilor. V. Cărți domnești, zapise și răvașe, Partea I, București, Stabilimentul grafic I.V. Soceu, 1903, p. 244 și
altele).

Amintim din documentele publicate de Nicolae Iorga și o mărturie legată de proprietățile Vornicului Pavăl și Cătămărăști în care apar și două nume din Ipotești: „«Nepoții Grigăi celui bătrân din Stâncești» își dau ocina «Vornicului Pavăl» pentru «taleri bătuți». Marturi: «Vasile Căpitanul și Paraschiva din Iapotești și Patrașcan Dumitrașco și Ghoerghiță de Cătămărăști»” (Iorga, p. 213).

                                                                                                            –  Ala Sainenco,
                           Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
1.6 °
0.6 °
75 %
1.6kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...