sâmbătă, aprilie 5, 2025
AcasăLocal BTActe false descoperite la frontieră

Acte false descoperite la frontieră

Doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale după ce au încercat să intre în ţară cu acte false. Ambele incidente au avut loc joi, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca.

Primul caz a fost al unui cetățean din Azerbaidjan, în vârstă de 44 de ani. Acesta s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina. Bărbatul a prezentat la control un permis de rezidenţă cu însemnele autorităţilor ucrainene. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de rezidenţă de la un ghişeu de imigraţie din Kiev, contra sumei de 120 de euro. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Permis fals descoperit de poliţişti

Ulterior, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în R. Moldova, un cetățean R. Moldova, în vârstă de 25 de ani. Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere cu însemnele autorităţilor poloneze, având imprimate datele și fotografia acestuia.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere prin intermediul unui instructor auto de la şcoala de şoferi, contra sumei de 2400 de zloţi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
6.7 ° C
6.7 °
6.6 °
85 %
4kmh
100 %
S
7 °
D
5 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...