Accesarea și implementarea de proiecte europene a devenit deja o tradiție la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, care prin eforturile conjugate ale cadrelor didactice și echipei manageriale vizează atingerea nivelului de performanță al Uniunii Europene în oferirea serviciilor de educație specifice învățământului preuniversitar.
În urma procesului de selecție organizat de Agenția Națională pentru programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani a reușit performanța unei duble Acreditări Erasmus+. Prima acreditare în domeniul ”Educației școlare” a fost obținută în anul 2022 și o a doua acreditare în domeniul ”Formării profesionale VET”, fiind obținută recent.
“Fiecare dintre acestea este valabilă până în anul 2027, timp în care elevii și profesorii liceului nostru vor beneficia de mobilități în țările europene partenere. Mobilitățile externe au ca scop parcurgerea unor cursuri de formare profesională, activități de tipul job-shadowing, desfășurarea unor stagii de practică precum si participarea în proiecte de parteneriat școlar”, a transmis profesoara Mirela Străjeriu.