vineri, aprilie 25, 2025
AcasăLocal BTTăcere asurzitoare la PSD după scandalul în care este implicat ministrul Marius...

Tăcere asurzitoare la PSD după scandalul în care este implicat ministrul Marius Budăi

Scandalul generat de articolul publicat de cotidianul național „Libertatea” cu privire la comportamentul ministrului Muncii Marius Budăi nu a generat reacții în județ. Ba mai mult, psd-iștii s-au remarcat printr-o tăcere asurzitoare.

Pe cât de zgomotoase au fost festivitățile ce anunțau noi succese și reușite, pe atât de tăcute au fost reacțiile membrilor PSD care au refuzat să comenteze informațiile apărute în presa centrală. Iar dacă zilele trecute parlamentarii PSD de Botoșani trimiteau tot felul de comunicate cu privire la diverse luări de poziții, astăzi au amuțit cu toții.

Şefa PSD tace

Inclusiv președintele social-democraților botoșăneni, Doina Federovici, care deține printre altele și funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD, a refuzat să ofere un punct de vedere față de situația creată. Astfel, chiar dacă reporterii „Monitorul” au încercat să o contacteze telefonic, au fost prezenți inclusiv la biroul ei de la Consiliul Județean, i-au trimis solicitare scrisă prin intermediul aplicației WhatsApp și au comunicat solicitarea inclusiv prin intermediul secretariatului, Doina Federovici nu a putut fi contactată și nici nu a catadicsit să răspundă.

Asta în condițiile în care, dacă informațiile prezentate de „Libertatea” sunt adevărate, atunci imaginea organizației județene PSD Botoșani ar avea cumplit de suferit. Asta deoarece Marius Budăi deține, pe lângă fotoliul de ministru al Muncii, un mandat de deputat obținut pe listele PSD Botoșani, organizație în cadrul căreia este președinte executiv.

00:00/02:42
Truvid
auto skip

Lipsa de reacție seamănă și cu un soi de complicitate atât timp cât niciun singur membru de partid nu a ieșit în față să spună trei cuvinte. Tăcerea este cu atât mai ciudată cu cât nici din partea organizației PSD Botoșani nu a venit vreun comunicat oficial, așa cum se mai obișnuia uneori, prin care să se precizeze ceva.

Marius Budăi s-a aflat în mijlocul unor confruntări inclusiv în rândul social-democraților

Cert este că în ultima perioadă ministrul Marius Budăi s-a aflat în mijlocul unor confruntări inclusiv în rândul social-democraților, care i-ar fi reproșat că nu a reușit să găsească soluția pentru reajustarea pensiilor speciale și ar fi trimis în Parlament o lege proastă.

Scandalul a culminat astăzi cu textul publicat în cotidianul „Libertatea” în care se menționa că ministrul Budăi ar suna și aborda femei în timpul nopții, pe fondul consului de alcool, inclusiv la întâlnirile PSD, și apoi ar avea tot felul de derapaje. Toate aceste informații indică faptul că Marius Budăi și-ar fi pierdut sprijinul cel puțin din partea unor membrii PSD. Cu toate acestea, social-democrații botoșăneni continuă să îl țină în brațe.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
26.6 ° C
26.6 °
25.5 °
41 %
0.5kmh
11 %
vin
27 °
S
16 °
D
14 °
lun
16 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Iată o metodă bună ca să nu mai urle muzica aia din boxele mașinilor din trafic.

EDITORIAL

Dacă în urmă cu câteva săptămâni mă plângeam de faptul că subiectele jurnalistice locale sunt efectiv căzute în umbra celor naționale și mondiale, iată...

EPIGRAMA ZILEI

Până la nuntă, ia seama, Fetele gătesc ca mama ; După ce nunta e gata, Sunt neveste, beau ca ... tata! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...