spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTIntervenție mai puțin obișnuită a pompierilor. Misiune la înălțime, printre cabluri

Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor. Misiune la înălțime, printre cabluri

Un copac care risca să se prăbușească în orice clipă a fost curățat astăzi cu ajutorul pompierilor. Intervenția a fost destul de dificilă din cauza cablurilor din apropiere.

Vântul puternic ar fi putut să-l doboare, iar în cădere trecătorii puteau să fie răniți. Un localnic și-a dat seama că arborele este un pericol și a sunat după ajutor la 112. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu autospeciala pentru intervenție și salvare de la înălțime.

Intervenția a avut loc în municipiul Botoșani, iar pompierii au reușit să taie mai multe crengi, misiunea fiind dificilă din cauza cablurilor de electricitate din apropiere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
11.6 °
8.9 °
82 %
4.9kmh
90 %
mie
23 °
J
21 °
vin
21 °
S
19 °
D
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...