Pe o carte, intitulată „Mărgăritul lui Zlataust”, stolnicul Vasile Iurașcu făcea diverse însemnări în legătură cu evenimente din viața familiei sale (nașterea copiilor, căsătoria, moartea soției etc.), din societate sau în legătură cu fenomene ale naturii mai puțin obișnuite. Păstrată o vreme la mănăstirea Agafton, unde se aflautrei dintre fiicele sale și o nepoată, însemnările încă mai oferă informații clarificatoare cu referire la familia Iurașcu.
„Iconomul”Al. Simionescu este, pare, primul care descoperă cartea la „biserica din deal” – biserica de zid de la Agafton–și publică însemnările în unul din seria de articole despre Mănăstirea Agafton din „Revista Moldovei” (an V, nr. 5-6). Cartea este atribuită inițial familiilor Cananău și Mavrodin, iar înscrisurile – lui Grigore Cananău, „întru cât scrisul se asămănă foarte mult cu un altul ce poartă semnătura acestui mare și evlavios boier”. Eroarea paternității o corectează Gh. Ungureanu, care găsește cartea la Biblioteca Mitropoliei Iași,identificând „chiar la însemnarea de la prima pagină” semnătura stolnicului Iurașcu (Gh. Ungureanu, „Eminescu în documente de familie”, București, Minerva, 1977, p. 46).
Reproducem aici însemnările așa cum au fost descifrate de economul Al. Simionescu, acestea fiind mai complete față de secvențele publicate de Gh. Ungureanu, preluate apoi și de Ion Roșu în „Legendă și adevăr în biografia lui Eminescu. Originile” (București, Cartea Românească, 1989).
„Să se știe că la anul 1805 Sept. în 10 au născut pe fiul meu Iordache, Mercuri sara la 2 ciasuri de noapte”
„Să se știe că în anul 1806 Ghenar 22 Duminică sara la 2 ciasuri de noapte sau născut fiul meu Costache și la anul 1824 Ghenar se află la școală din Cernăuți învățând nemțăști”
„La anul 1807 Oct. 14 în ziua Sf. Prapodoamnei Paraschivei la 7 ciasuri din zi aflându-mă eu pe lunca mare viind din gios sau cutremurat pământul”
„Să se ştie că la anul 1819 Dec. în 7 au născut pe fiul meu Iancu sau blagoslovit și la anul 1824 lam dat la școală”
„La anul 1819 Iulie 2 sau arătat o stea cu coadă dinspre Apus și dinspre Miază Noapte”
„În anul 1821 Feb. 22 sau ivit apostasia grecilor asupra Turcilor în Moldova aflându-se Domn Mihail Suciul, după aceasta au urmat bejenie şi multe prădăciuni şi ucideri”.
Urmează singura însemnare cu privire la una dintre fiicele sale și însemnarea despre moartea soției:
„În anul 1824 Februar în 10 zile am cununat pe Marghioliţa cu Mihalache Mavrodin, alegându-l eu din 49 ce au cerut’o până la acesta căruia am şidat’o.Marghiolița fiica mea sau născut la anul de la Hristos 1804 August în 20. Domnul să le folosească şi tot binele să le dăruiască“
„În anul 1834 Noembrie în 27 zile Marţi la 7 ciasuri din zi sau prăvălit trăsura și din acea struncinare la opt ciasuri din ziua aceea șau dat şisufletui soția me Parascheva cu care am viețuit peste 30 ani. Cu lacrămi mă rog tuturor cari după vreme veţi citi pe această sfântă carte numită Mărgărit să ziceţi Dumnezeu soerte. S’au îngropat Joi la biserica ce veche din Băneşti di vali Grigore Cauanău”.
Următoarele însemnări sunt făcute – după cum o arată conținutul – de Mihalache Mavrodin, căsătorit cu Marghiolița Iurașcu:
„În anul 1837 Dec. 27 sau săvârşit părintele meu vornicul Lupul Mavrodin sau îngropat în biserica veche din Târgul Mihăileni”
„La 27 lanuar 1845 sau săvârşit din viață răposata maică mea Ecaterina Mavrodin născută Tă…”
„În 1848 luna Mart Duminică noapte la 10 ciasurisau întunecat luna pe cer și miau aratato și mie cumera de întunecată şiroşie“
Cartea ajunge, probabil, în posesia lui Mihalache Mavrodin, aceasta explicând, pe de o parte, însemnările pe care le face el, pe de altă parte, lipsa consemnării căsătoriei Ralucăi Iurașcu cu Gheorghe Eminovici în 1840.
Ultima notă îi aparține stolnicului Iurașcu:
„În 1856 luna April în 7 la 4 ciasuri după amiază zi după calendarul nou sau mutat din viață: Dumnealui Mihalache Mavrodin fiul celor mai sus însemnați cu însăși slova sa (Lupu Mavrodin, Ecaterina Mavrodin) şi al celui ce au însemnat aici şi au fost ginere. Fostaubarbat cu știinţă cu carte întreagă, Ia mulți au, fost trebuitor aflând la el (povaţă) prin bunele lui sfaturi, cunoscutau legile și pravilele”.
Însemnarea din urmă, făcută de Vasile Iurașcu, infirmă constatarea lui Gh. Ungureanu cu referire la anul morții stolnicului – 1852 (Ungureanu, p. 93), precum și presupunerile privind „transmițătorul bolilor Iurășceștilor”. Evident este că Vasile Iurașcu mai era în viață în 1856, „rămânând pentru ai săi – așa cum scrie Ion Roșu –același om bun și înțelept, gata oricând să le sară în ajutor cu sfatul și cu fapta” (Roșu, p. 183).
De altfel, laudele pe care economul Al Simionescu i le aduce, la 1926, lui Grigore Cananău, crezând că „Mărgăritul” îi aparține acestuia, trebuie raportate cuvânt cu cuvânt la persoana stolnicului Vasile Iurașcu:
„Iată o carte de o însemnătate deosebită prin vechimea ei și prin însemnările de pe ea, care ne descriu în toate laturile sale sufletul acelui chibzuit şi evlavios boier ce a fost Grigore Cananău (…). Însemnările ei ne arată felul de a fi al boierilor de altă dată, gospodari în toată puterea cuvântului, veşnic pe câmp unde îi găseşte cutremurul de pământ, observatori ai fenomenelor cerești, pe care le notează cu sfințenie,conștiincioşi de vremurile în care trăiau, oameni ce nu trec cu vederea faptele .mari din domeniul istoriei cum e „apostasia grecilor“ din 1821, iubitori faţă de pământulşi căminul lor, duioși față de cei intimi ai lor, cari „cu lacrămi“ se roagă cititorilor să pomenească și să se roage pentru soția răposată, cari se roagă lui Dumnezeu pentru binele copiilor lor, pe care-i binecuvintează la căsnicii cu vorbele: „Domnul să le folosească şi tot binele să le dăruiască” (Simionescu, p. 28).
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
