Codul galben de vânt a fost prelungit
Meteorologii au emis o nouă atenționare meteorologică tip Cod Galben de intensificări ale vântului pentru județul Botoșani. Aceasta este valabilă până la ora 15.00.
Potrivit acestora vântul va sufla cu viteze de 55-65 km/h.
Reprezentanții ISU recomandă:
– Atenție pe unde vă deplasați!
– Evitați zonele cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți!
– Nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate!
– Parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate!
– Îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale!
– Nu atingeți firele căzute la pământ.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit.