miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocal BTA fost aprobat bugetul municipiului Botoșani (video)

A fost aprobat bugetul municipiului Botoșani (video)

Aleşii locali au votat, joi, bugetul municipiului pe anul 2023. Astfel, cu 14 voturi „pentru”, două „împotrivă”, (Eugen Țurcanu și Andrei Amos) și șase abțineri (Monica Adăscăliței, Ada Macovei, Cătălina Lupașcu, Cătălin Flutur, Daniel Botezatu și Cătălin Boboc) bugetul a fost aprobat. Votul a fost unul fulger, consilierii neavând nici un fel de cometariu.

Potrivit documentului, veniturile municipalității în 2023 vor fi de 326.614.510 de lei. Cheltuielile vor fi de 360.288,210 de lei. Deficitul de 33.673.700 de lei va fi asigurat din excedentul pe anul 2022.

“Buget insuficient pe partea de dezvoltare”

Edilul a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, cum vor fi utilizați banii din bugetul local. Astfel, din suma totală de 360.288.210 de lei, 121.933.670 de lei (33,84%) vor fi alocați secțiunii de dezvoltare, iar 238.354.540 de lei (66,15%) secțiunii de funcționare.

Comparativ cu anul trecut bugetul local este în creștere. Anul trecut acesta a fost de 338 milioane de lei. În ciuda acestui fapt, însă, în acest an procentul alocat investiţiilor a scăzut, în timp ce cel alocat funcţionării este în creştere. Astfel, în 2022, secţiunea de funcţionare reprezenta 62,97% din buget, iar în 2023 este de 66,15%. În 2022 secțiunea de dezvoltare reprezenta 37,03% din buget, iar în 2023 este de 33,84%.

Un buget insuficient pe partea de dezvoltare, dacă mă întrebați pe mine. Mi-aș fi dorit sume consistente, auzeam discuții cu bugetele sectoarelor din capitală care se ridică la suma de două miliarde de lei. Noi avem, poate pentru aceeași zonă, pentru 200 de hectare de administrat în municipiul Botoșani, funcționare și investiții, 300 de milioane de lei din care 66% partea de funcționare. Pe partea de dezvoltare suntem în continuare deficitari în ceea ce înseamnă finanțare. Am realizat acest lucru, înțeleg că oamenii nu mai au răbdare pentru ceea ce înseamnă asfaltări străzi de la periferie și intenționez contractarea unui credit pentru cel de-al treilea cvartal”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
96 %
2.7kmh
100 %
mie
9 °
J
9 °
vin
16 °
S
16 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...