Primarul Cosmin Andrei a anunțat, miercuri, că strada Sucevei va fi reabilitată complet anul acesta. Lucrările vor fi realizate cu bani din bugetul local.
„Am transmis colegilor și voi urmări îndeaproape lucrările de anul acesta, care vor începe cu strada Sucevei care va fi reabilitată. Acolo vom scoate dalele de tramvai, dezafectarea scuarurilor și asfaltare, iar în continuare tronsonul Bulevardul Mihai Eminescu, de la intersecția cu Sucevei până la Benzinăria MOL. De asemenea, un tronson pe care nu a circulat niciodată tramvaiul, destul de afectat și amenajarea unui sens gratoriu în această zonă. Lucrările vor fi în primul rând proiectate, autorizație de construire și apoi execuția propriu-zisă”, a declarat Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.
De asemnea, potrivit edilului, în acest an vor fi înlăturate toate scuarurile de pe Calea Națională. În acest moment, aceste scuaruri îngreunează circulația autovehicolelor și nu fac parte din infrastructura care a fost pregătită pentru mijloacele de transport în comun.
„În funcție de capacitatea firmei care a câștigat licitația și de finanțările pe care le vom avea, îmi propun în viitor să scoatem dalele de pe toată Calea Națională, dar vom lucra etapizat pentru că avem și alte zone din municipiul Botoșani unde îmi doresc să intervenim, zone cu probleme”, a adăugat Cosmin Andrei.
Potrivit edilului, lucrările de reabilitare a străzilor din municipiul Botoșani vor fi efectuate tot de firma Conrec. Contractul este pe o perioadă de patru ani și are o valoare de aproximativ 58 milioane de lei.