Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 23 ianuarie – 5 februarie. Temperaturile scad la valorile unei luni de iarnă.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Moldova, vremea va fi în răcire semnificativă, astfel că regimul termic va deveni cel normal pentru această perioadă din an, în privința valorilor maxime încă din data de 24 ianuarie, iar a minimelor în special după 27 ianuarie.
Astfel ziua vor fi temperaturi de -1…3 grade, iar în timpul nopților de -6…-2 grade, în medie regională. Pentru primele zile ale lunii februarie este estimată o creștere ușoară a valorilor diurne de temperatură.
La începutul intervalului de referință, regimul pluviometric va fi deficitar, doar pe spații mici urmând a se semnala precipitații slabe, mixte ce vor favoriza izolat depunerile de polei. După data de 28 ianuarie, temporar vor precipitații locale, predominant sub formă de ninsoare.
În ultimele două zile judeţul Botoşani a fost din nou sub mai multe avertizări cod galben de ceaţă. Pe drumurile din județul Botoșani, din această cauză, vizibilitatea a scăzut sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, reprezentanții ISU transmit conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum.