La data de 20 ianuarie 2023, polițiștii botoșăneni au intervenit la 48 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112, iar în urma intervențiilor au fost întocmite 25 dosare penale și aplicate 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 53.725 de lei.
De asemenea, au fost desfășurate activități de prevenire și combatere a accidentelor rutiere, în cadrul cărora au fost reținute 16 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
Vineri, de exemplu, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 70, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Cordăreni. Întrucât cel de la volan mirosea a băuturi alcoolice, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o îmbibație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei și a fost acuzat de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Tot vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Botoșani.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat și prin urmare i-au întocmit un dosar penal.
Serie de sancţiuni pentru un tânăr prins beat la volan
Pe 21 ianuarie a.c., și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 66, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Roma. Cum și acest șofer mirosea a băutură, polițiștii l-au pus să sufle în etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, el s-a ales și cu o amendă de 1305 lei pentru că nu avea asupra lui permisul de conducere. Polițiștii i-au reținut inclusiv certificatul de înmatriculare întrucât inspecția tehnică periodică a autoturismului era expirată, iar tânărul s-a ales și cu un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.