Rareș Prisacariu, copilul pasionat de operele eminesciene, va putea fi urmărit la „Românii au talent”. Micuțul botoșănean va fi în centrul atenției în prima ediție a sezonului 13, vineri, 20 ianuarie, pe PRO TV.
„Dragii mei, vă invit să mă însoțiți într-o nouă călătorie, vineri, 20 ianuarie, la ora 20:30, în premiera Sezonului 13, a emisiunii „Românii au talent”, la PRO TV. Înseamnă mult pentru mine să vă am alături și vă mulțumesc pentru toată aprecierea!”, a transmis Rareș pe pagina sa de Facebook.
Botoșăneanul nu se află la prima sa apariție televizată, fiind prezent și la „Copiii spun…”, emisiune difuzată la TVR1 și prezentată de Virgil Ianțu. De asemenea, Rareș a fost invitat și în emisiunea „Drag de România mea!“, moderată de Fuego, la TVR 2, aceasta fiind prima sa apariție televizată.