spot_img
marți, noiembrie 26, 2024
HomeLocal BTControl judiciar pentru botoșăneni ridicați ieri de procurorii DNA în urma descinderilor...

Control judiciar pentru botoșăneni ridicați ieri de procurorii DNA în urma descinderilor din vămi

Descinderile organizate marți, 17 ianuarie a.c. de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în cele cinci puncte de trecere a frontierei s-au soldat cu punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive față de un număr de 23 lucrători vamali și agenți ai poliției de frontieră.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Potrivit reprezentanților DNA, a fost dispusă măsura reținerii față de opt persoane patru lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni și patru agenți de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș. Totodată, anchetatorii au dispus măsura controlului judiciar față de 15 persoane – cinci agenți de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași – Sculeni, un agent de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oancea, doi agenți de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albița, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Oancea și un lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Stânca.

Atribuţii încălcate pentru bani

Anchetatorii spun că în sarcina celor 23 de inculpați a fost reținută comiterea unor infracțiuni de luare de mită și trafic de influență, comise în formă simplă și continuată. Deocamdată, numele celor anchetați nu au fost făcute publice.

„În perioada 2021-2022, inculpații, lucrători vamali și polițiști de frontieră, în mod repetat, ar fi pretins și primit sume de bani cuprinse între 20 și 250 euro, de la persoane care efectuau activități de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene și invers. În schimbul banilor primiți cu titlu de mită, inculpații și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea persoanelor și/sau coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la transportul anumitor cantități de mărfuri/produse accizabile sau pentru nerespectarea perioadelor de ședere în Uniunea Europeană de către cetățeni extra-comunitari”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de DNA în care se mai menționează faptul că în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, iar astăzi opt dintre inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Percheziţii în zeci de locaţii

Ieri, procurorii Serviciului teritorial DNA Iași au efectuat percheziţii în 31 de locaţii situate pe raza judeţelor Iaşi, Vaslui, Botoşani, Galaţi, Neamţ şi Bihor. Dintre acestea, cinci percheziții au avut loc în puncte de trecere a frontierei, inclusiv cel de la Stânca-Ștefănești, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice, cel mai probabil locuințele polițiștilor și vameșilor bănuiți că ar fi implicați în faptele de corupție.

Pe lângă Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, anchetatorii au descins și la Albiţa, Oancea și Sculeni, dar și în Punctul de trecere a Frontirei Borș. În urma descinderilor de la Botoșani, doi polițiști și un vameș au fost conduși la audieri la sediul DNA Iași.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi, în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021 – septembrie 2022”, au precizat procurorii DNA prin intermediul unui comunicat de presă. Descinderile au avut loc cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și a Direcției de Operațiuni Speciale.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-1.6 ° C
-0.4 °
-1.7 °
90 %
2.6kmh
6 %
mar
4 °
mie
6 °
joi
8 °
vin
4 °
sâm
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...