În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 497 acțiuni de inspecţie și control, conform planului anual de inspecții, aprobat de Comisarul General.
În urma analizei activității pe cele două domenii, controlul poluării și biodiversității și al ariilor naturale protejate, controalele efectuate au acoperit majoritatea tipurilor de acțiuni de inspecție și control prevăzute în normele privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu (GNM).
Potrivit șefului GNM Comisariatul Județean Botoșani, Cristina Kashyap, au fost efectuate 99 acțiuni de inspecție și control planificate la obiectivele cu impact semnificativ asupra mediului sau obiectivele care s-au încadrat în cerințele tematicilor transmise de Comisaratul General, dar și 398 acțiuni de inspecție și control neplanificate. Dintre acestea din urmă, a fost vorba de 57 inspecţii pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor impuse în actele de reglementare, 37 inspecţii în urma autosesizării Gărzii Naţionale de Mediu, dar și 133 inspecţii pentru soluţionarea sesizărilor/petiţiilor.
Totodată, acțiunile au cuprins 93 inspecţii dispuse de Comisariatul Județean Botoșani, 2 inspecții pentru verificarea modului de realizare al obligațiilor stabilite la încetarea activităţii, 3 inspecţii la obiective noi. În plus, a fost vorba de 12 inspecţii pentru verificarea realizării măsurilor impuse, dar și 61 inspecţii cu alte autorităţi (IPJ, SGA,ANANP, ISU, ANPC, BTN, IJJ).
„Urmare a acestor inspecții pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 189 sancțiuni contravenționale, din care, 88 avertismente și 101 amenzi contravenționale, în valoare totală de 2.040.200 lei”, a adăugat Cristina Kashyap.
36 de amenzi au fost contestate
Din totalul de 101 amenzi contravenționale aplicate, 65 de sancțiuni au fost achitate, 11 amenzi au fost trimise în debit către Administrația Financiară iar 36 amenzi sunt contestate.
„A fost aplicată și o sancțiune complementară de aducerea terenului la stare inițială și au fost înaintate către organele de cercetare penală 23 de plângeri penale, pentru săvârșirea infracțiunilor la normele de mediu (n.r. – incendierea/îngroparea/eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, arderea miriștilor/stufului/tufarișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate, executarea de lucrări/construcţii/instalaţii pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal, precum şi darea în exploatare de unităţi fără punerea concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare, a staţiilor şi instalaţiilor de epurare a apei uzate, potrivit, scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, uciderea unor specii de păsări protejate”, a precizat Cristina Kashyap.
Sute de sesizări înregistrate
S-a înregistrat un incident de mediu, care a fost anunțat și la Garda Națională de Mediu, dar și un număr de 209 sesizări, din care 126 soluționate în termenul legal, 70 redirecționate către alte instituții (din cauza aspectelor ce exced atribuțiilor GNM), 8 sesizări au fost clasate (anonime sau care nu conțin datele de identificare a petiționarului, iar 5 sesizări la sfârșitul anului 2022 erau în termen de soluționare. Au fost înregistrate și un număr de 9 solicitari în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la inforațiile de interes public, pentru toate solicitările au fost formulate răspunsuri, în termenul legal, fără a se înregistra reveniri din partea solicitantului.
„Pentru neconformitățile constatate s-au stabilit măsuri cu termen în vederea remedierii acestora și conformarea obiectivelor verificate la legislația privind protecția mediului. Un aspect important al activității Comisariatului a fost acela de informare cu ocazia controalelor a agenților economici și reprezentanților autorităților publice locale cu privire la obligațiile care le au din punct de vedere al protecției mediului. Aducem mulțumiri tuturor instituțiilor pentru colaborare și cooperare”, a mai arătat Cristina Kashyap.