Poetul Mihai Eminescu a fost omagiat duminică seară la Botoşani cu două spectacole de excepţie. Astfel, pe scena Casei Sindicatelor au urcat maeștrii Dorel Vișan și Eugen Doga, în timp ce la Teatrul pentru Copii și Tineret Vasilache a fost pus în scenă spectacolul „Luceafărul”.
Spectacolul „Eminescu, om, geniu și poet divin” cu Dorel Vișan și Eugen Doga a umplut Casa Sindicatelor. Maestrul Eugen Doga, o personalitate marcantă a culturii muzicale mondiale, a fost acompaniat de Cvartetul de coarde Essenza, format din Patricia Iacob, Ștefana Mihai, Diana Liță și Diana Mertic, instrumentiste ale Operei Naționale din Iași și ale Ateneului Național din Iași. Dorel Vișan, actor renumit de teatru și film, dar şi poet, a recitat versuri din opera poetului naţional.
Spectatorii, extrem de încântaţi de prestaţia artiştilor, au aplaudat la scenă deschisă după fiecare momement.
În cadrul spectacolului micuţul Rareș Prisacariu, în vârstă de doar 6 ani, care are o activitate constantă de promovare a culturii și tradiției din județul Botoșani, având numeroase reprezentații la diverse evenimente culturale, le-a oferit câte un buchet de flori maeştrilor Dorel Vișan și Eugen Doga.
Şi primarul Cosmin Andrei, prezent la spectacol, le-a oferit artiştilor câte o diplomă de excelenţă şi câte un buchet de flori.
Spectacolul a fost încheiat de naistul Nicolae Voiculeț. Acesta a cântat doine în memoria lui Eminescu.
Spectacol la Teatrul „Vasilache”
Şi la Teatrul pentru Copii și Tineret Vasilache au fost zeci de spectatori. Spectacolul „Luceafărul”, prezentat în cadrul Studioului de Teatru pentru Tineret al Teatrului Vasilache, sub patronajul UNITER, a fost însoţit de vocea regretatului artist Ion Caramitru.
Regia reprezentaţiei a fost semnată de Ion Sapdaru, în timp ce scenografia îi aparţine lui Gelu Rîşca.
Din distribuţia spectacolului au făcut parte actorii Oana Asofiei, Pavel Petraşi, Andrei Bordianu, Ana Apetrei, Anamaria Chelaru, Adelina Cojocariu, Renata Voloşcu, Andrei Iurescu, Cosmin Tanasă.
Şi aici spectatorii au aplaudat la scenă deschisă prestaţia artiştilor.