spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTMedici noi la un important spital din judeţ

Medici noi la un important spital din judeţ

Spitalul Municipal Dorohoi îşi măreşte echipa. Asta după ce patru medici noi se vor alătura echipei din unitatea sanitară. Cei patru specialişti sunt Afloroaiei Andreia, medic specialitatea ATI, Căeru Alina Teodora, medic specialitatea ORL, Slabu Teodor Alexandru, medic specialitatea Cardiologie şi Cercel Sebastian Ciprian, medic specialitatea Ortopedie şi traumatologie

“Suntem foarte încântați să le urăm bun venit ca noi membri ai unităţii noastre. Credem cu tărie că abilitățile și cunoștințele lor ne vor ajuta să atingem ceea ce ne propunem şi așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună, după confirmarea ca medici specialişti şi obţinerea codurilor de parafă”, a transmis medicul Valerian Andrieş, managerul  Spitalului Municipal Dorohoi.

În primăvara anului trecut alţi trei medici s-au alăturat echipei de specialişti de la Dorohoi. 

Spitalul Municipal Dorohoi, a împlinit anul acesta 160 ani de funcționare. Acesta se află în plin proces de reabilitare și modernizare, în incinta acestuia în momentul de față desfășurându-se multiple proiecte de reabilitare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...