spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTVal de acțiuni organizate de polițiști în județ. Țintele au fost vitezomanii,...

Val de acțiuni organizate de polițiști în județ. Țintele au fost vitezomanii, scandalagiii, dar și șoferii turmentați

Polițiștii botoșăneni au continuat acțiunile organizate în județ pentru siguranța cetățenilor. Vineri, de exemplu, pe 6 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au organizat o acțiune, în municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură a tulbura ordinea și liniștea publică, în zona lăcașurilor de cult, cu prilejul sărbătorii religioase a Botezului Domnului. În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 40 de persoane, au fost controlate 17 autovehicule și au fost efectuate 6 testări cu aparatul etilotest. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei și au fost reținute 3 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Tot vineri, pe 6 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 au organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale. În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și au fost controlate 20 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale în valoare de peste 2.500 de lei, trei dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Acţiune şi la Ştefăneşti

Și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat, vineri, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere comise ca urmare a consumului de alcool. În cadrul activităților au fost legitimate 50 de persoane, au fost controlate 36 de autovehicule și au fost efectuate 13 testări cu aparatul etilotest. Verificările s-au soldat cu aplicarea a 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.600 de lei, dintre care o sancțiune a fost aplicată pentru apelarea nejustificată a numărului de urgență 112.

Tot vineri, pe 6 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu polițiști ai celorlalte subunități de poliție rutieră, au organizat o acțiune pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare nerespectarea regimului legal de viteză. În cadrul activității desfășurate au fost aplicate 91 de sanțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, dintre care 62 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea vitezei legale. Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

„În cadrul activităților specifice desfășurate de polițiștii botoșăneni, pe raza întregului județ, în cursul zilei de 6 ianuarie 2022, au fost efectuate 38 de intervenții, majoritatea semnalate prin apel 112, în urma cărora au fost aplicate 233 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.6 ° C
1.7 °
-0 °
94 %
9kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...