duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTTransfugii capturați ieri la Santa Mare au fost returnați în Republica Moldova

Transfugii capturați ieri la Santa Mare au fost returnați în Republica Moldova

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Românești au finalizat cercetările preliminare în cazul celor șase cetățeni străini care au trecut ilegal frontiera de stat din Republica Moldova în România, peste râul Prut. În urma investigațiilor, cei șase au fost returnați în Republica Moldova.

Ancheta a fost inițiată joi, pe 5 ianuarie a.c., după ce polițiștii de frontieră din cadrul SPF Românești, aflați în desfășurarea unei acțiuni organizate în zona de responsabilitate, au depistat, pe raza localității Santa Mare, și reținut pentru cercetări șase cetățeni străini a căror prezență în zonă nu era justificată. Întrucât persoanele în cauză nu dețineau documente de identitate asupra lor, acestea au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Românești, pentru continuarea cercetărilor.

„La scurt timp însă, din cauza stării de sănătate a unuia dintre ei, a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical, cetățeanul fiind condus la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani, fiind ulterior externat și condus la sediul S.P.F. Românești. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt șase bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 40 de ani, patru cetățeni originari din Bangladesh și doi din Pakistan, care au trecut frontiera de stat din Republica Moldova în România, peste râul Prut. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza Acordului de Readmisie cei șase cetățeni au fost preluați de autoritățile statului vecin”, a arătat Tatiana Radu, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
6.1 ° C
7.8 °
6.1 °
73 %
3.7kmh
6 %
D
11 °
lun
17 °
mar
16 °
mie
19 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...