Un tânăr de 27 de ani a rămas fără mașină chiar în timp ce se pregătea să treacă frontiera de stat. Asta pentru că autoturismul pe care îl conducea, în valoare de 17.500 de lei, fusese dat în consemn de autoritățile din Franța pe motiv că ar fi fost furat.
Tânărul s-a prezentat marți, pe 3 ianuarie a.c. în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca cu intenția de a intra în țară, la volanul unui Renault Megane, fabricat în 2014. La controlul documentelor, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind <<bun căutat pentru confiscare>>, semnalare introdusă de autoritățile din Franța la data de 13 august 2022.
„Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul în cauză dintr-un parc auto autorizat din Franța în iulie 2022, plătind suma de 3.500 de euro și unde i s-au emis documentele autoturismului pe numele lui. Totodată a mai declarat că nu știa că autoturismul este declarat furat”, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
Mașina a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal fiind efectuate cercetări „in rem” sub aspectul comiterii infracțiunii de primire, dobândire, transformare ori înlesnire a valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.