Zlătunoaia este un alt sat al comunei a cărui atestare documentară coboară către evul mediu. Localitatea este menționată pentru prima dată la 20 aprilie 1617, dar conținutul documentului lasă de înțeles o vechime mai mare. În fața lui Radu Mihnea voievod vin copiii fostului vornic Cîrstea Balș, împreună cu alți urmași ai altor boieri pentru a-și împărți „dreptele lor ocine și dedine”, printre care satul Zlătărei, între Cozancea și satul Ionășeni, pe Jijia. Sunt invocate direse și privilegii de la Alexandru voievod (probabil Lăpușneanu, n. ns.), Petru voievod, probabil Șchiopul, Aron Vodă și Ieremia Movilă. Numele satului este în legătură cu ocupația locuitorilor săi, zlătarii, meșteri (țigani) care se ocupau cu prelucrarea și comercializarea aurului, țigani nomazi. La 30 martie 1742, Zlătunoaia, cum se numea acum satul, era metoh al mănăstirii Dragomirna, administrată din partea acesteia de un anume Ursache Morocîne. În 1772-1773 și 1774, la Zlătunoaia erau 58 de capi de familie, trei intrând la scădere rufeturi (un popă, pe nume Miron, un mazil și un ruptaș, Costandin Morocîne, urmaș probabil al lui Ursache, menționat la 1742), restul de 55 de familie fiind birnice. În 1803, Zlătunoaia era moșia a Clirosului Bucovinei, de unde va fi cumpărată de un cartelul de boieri și negustori influenți. Cei 47 de birnici plăteau un cifert de 367 de lei. Trei ani mai târziu, moșia Zlătăroi, cum era numită acum, ajunge la Neculai Balș, cumpărată de la Clirosul Bucovinei. În decursul a peste un secol, asemenea altor sate, Zlătunoaia trece prin mai multe schimbări teritorial-administrative, pentru ca din 1931 să revină la comuna Lunca. La 1864, Zlătunoaia era parte a domeniului lui Mihail Sturdza, locuitorii fiind împroprietăriți cu diferite suprafețe de pământ, în funcție de statutul lor, pălmași, mijlocași sau fruntași. În 1902, Zlătunoaia era comună rurală în plasa Miletin de la județul Botoșani, înglobând satele Bâznoasa, Cernești, Coștiugeni, Gârbești, Iurești, Lunca, Novaci, Stănești, Stroești și Zlătunoaia. Comuna era una mare, chiar și pentru standardele actuale, întinzându-se pe o suprafață de 13401 ha de teren, de bună calitate. Populația număra 4017 suflete. În comună erau șapte biserici, trei școli mixte, o fabrică de spirt, trei iazuri, trei mori de apă pe Sitna și o moară de vânt. Satul Zlătunoaia, așezat pe dealul Zlătunoaia sau al Bisericii, avea 1141 de locuitori, o populație extrem de numeroasă. Exista aici și o stație de cale ferată, pe linia Iași-Dorohoi, pusă în circulație la 1 iunie 1896.
Prof. Dr. Daniel Botezatu