spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTNenorocire într-o comună din județ. Două case au fost distruse de flăcări...

Nenorocire într-o comună din județ. Două case au fost distruse de flăcări (video)

O familie cu cinci copii și bunica lor, din localitatea Avrămeni, au trecut prin momente grele, azi-noapte (n.r. 25 spre 26 decembrie a.c.), când și-au văzut locuințele în flăcări. Cele opt persoane au reușit să iasă la timp din case, însă pagubele au fost însemnate. Incendiul a cuprins, mai întâi, acoperișul locuinței bătrânei și s-a extins și la casa fiicei, cele două construcții fiind lipite una de cealaltă. Alarma a fost dată chiar de bătrână, puțin după miezul nopții.

„La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp posibil, pompierii Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Aceștia au constatat că ard cele două locuințe formate din șapte camere. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit șapte pompieri militari, mai bine de patru ore”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Bătrâna a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, a refuzat transportul la spital. Cel mai probabil, evenimentul a fost generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.

Reprezentanții ISU reamintesc faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. Din această cauză, ei au venit cu o serie de recomandări.

  • Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).
  • Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
  • Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).
  • Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.
  • Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
92 %
0.9kmh
89 %
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...