Este bătut în cuie. Consiliul Județean (CJ) a bătut palma cu lichidatorul Sierra Quadrant S.P.R.L. pentru a cumpăra „Uzina electrică”, monument istoric care a fost deținut până nu de mult de societatea Servicii Energetice Moldova S.A.
Imobilul a fost scos la licitație de lichidator pentru recuperarea unor datorii ale societății de servicii energetice, iar Consiliul Județean a decis încă din vara acestui an să-și exercite dreptul de preemțiune. În acest sens, a fost desemnată o comisie de negociere, iar pe 8 decembrie a.c. a avut loc o nouă ședința de lucru în care s-a aprobat antecontractul de vânzare-cumpărare a activului. Negocierile au pornit de la suma de 1.453.000 lei, aceasta fiind valoarea de piață stabilită de un expert evaluator din cadrul Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România atât pentru clădire, care are o amprentă la sol de 850 de metri pătrați, cât și terenul aferent în suprafață de 1.356 metri pătrați. Chiar dacă a reușit să-și adjudece monumentul la un preț mai mic decât valoarea de piață, adică 1.432.300 lei (n.r. – aceasta fiind valoarea de inventar a activului), comisia de negociere nu a convins lichidatorul să achite suma în rate, așa cum s-a întâmplat la achiziția Casei Moscovici. Prin urmare, suma va trebui achitată integral, în termen de 30 zile de la data notificării transmise de lichidatorul judiciar. Și nu este vorba de o sumă infimă, ci de echivalentul a aproape 290.000 de euro.
În plus, potrivit antecontractului convenit între părți, cheltuielile ocazionate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, întocmire certificat performanță energetică (după caz), înscriere în cartea funciară, precum și orice alte cheltuieli legate de transferul proprietății, vor fi în sarcina cumpărătorului.
Cu alte cuvinte, CJ va trebui să scoată din vistierie alți bani pentru a-și transfera în proprietate monumentul istoric. Contractul de vânzare va fi încheiat la un notar public, iar în momentul transferului de proprietate bunul trebuie să fie liber de sarcini. După încheierea contractului de vânzare-cumpărare monumentul istoric „Uzină electrică” va fi inclus în domeniul public al Județului Botoșani.
Chiar dacă va aloca o sumă considerabilă pentru achiziția clădirii și a terenului aferent, deocamdată nu se poate spune cu exactitate care va fi viitoarea destinație a monumentului istoric. „Având în vedere atât amplasarea, cât și caracteristicile constructive, imobilul în cauză poate avea o utilitate publică și poate fi declarat bun de interes județean, întrucât se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind terenurile și clădirile în care își poate desfășura activitatea consiliul județean și aparatul propriu al acestuia, precum și instituțiile publice de interes județean, cum sunt biblioteci, muzee, spitale județene și alte asemenea bunuri, dacă nu au fost declarate de uz sau interes public național sau local”, se arăta în hotărârea emisă de CJ în vara acestui an, menționându-se totodată că „propunerea de exprimare a dreptului de preemțiune este motivată și de lipsa acută de spații pentru unitățile subordonate”. Cu alte cuvinte, clăirea ar putea fi folosită atât ca spațiu expozițional pentru muzeu, ori ca sediu pentru o secție a bibliotecii județene, ori ca sediu pentru o instituție din subordinea CJ.
Fosta „Uzină electrică” a municipiului Botoșania fost construită la începutul secolului al XIX-lea și a fost inclusă pe Lista Monumentelor Istorice în 2015. Istoricul ei este însă oarecum controversat. În timp ce unii susțin că aceasta a fost construită în 1911, după planurile inginerului Anghel Saligny, într-un studiu publicat în 2003, inginerul Dumitru Agachi, fost șef al Inspectoratului Județean în Construcții a ajuns la concluzia că nu au fost identificate documente oficiale sau înscrisuri care să confirme această ipoteză. Potrivit acelorași surse, construcția ar fi început în 1906, iar lucrările electrice au fost realizate de Societatea Română de Electricitate A.E.G care avea o relație “filială” cu firma germana de electricitate A.E.G.. În schimb, la construirea uzinei, care are un aspect industrial, și-ar fi adus aportul arhitectul George Botescu și inginerul Lucian Eraclid, care ar fi adaptat un proiect tehnic verificat în practică de firma germană. În interiorul clădirii ar exista și o hartă ce cuprindea traseul iluminatului stradal și al clădirilor alimentate cu energie electrică la data punerii în funcțiune. La început, Uzina electrică folosea trei grupuri de generatoare Diesel care aveau împreună 1.250 cai putere.
CJ a mai achiziționat, la finele anului trecut, un alt monument istoric – Casa Moscovici – de la societatea Nord Proiect, cu 3.235.452 lei, adică echivalentul a 658.000 euro. În acest caz, suma a fost plătită în tranșe egale, transferul de proprietate făcându-se în luna august a.c.. Tot în 2021, CJ a intenționat să achiziționeze și Conacul Alexandrescu de la Guranda, scos la vânzare de către proprietari. Construit în 1905, imobilul a fost estimat la 300.000 de euro. Și atunci, CJ a încercat să-și exercite dreptul legal de preemțiune, dar proiectul de hotărâre inițiat în acest sens nu a întrunit numărul de voturi necesar, întrucât consilierii județeni liberali s-au opus.